Se întâmplă la Giurgiu – Poveste cu semne de întrebare despre… COVID

A trecut o vreme, de când încerc să spun povestea unor oameni – din prima linie – care nu numai ca s-au luptat să salveze vieți, dar s-au luptat și încă se mai luptă pentru viața lor. Oameni care încă mai așteaptă răspunsuri din partea celor care pare că ascund ceva.
Când s-a declarat stare de urgență, personalul medical de la secția de boli infecțioase, SJU Giurgiu a fost pe baricade. Cu echipament de protecție. Au fost în izolare instituționalizată să-și apere familiile de virusul ucigaș. Au fost testați și au fost depistați pozitiv. Au fost internați și, dintr-o dată nu au mai fost eroi.
Au fost criticați, s-a spus despre ei ca au fost neglijenți și iresponsabili și li s-a transmis să nu sufle o vorbă despre situația din Secție, despre situația lor, despre modul în care au fost tratați, despre simptome, despre schemele de tratament.
Incercăm în acest material să fim portavocea acestor oameni, să găsim răspunsuri…
Cum se face că acum, personalul medical de la secția de Boli Infecțioase din Giurgiu nu mai reprezintă un pericol pentru propriile familii?
Cine a stabilit asta, DSP-ul, conducerea Spitalului din Giurgiu? Poate că cineva ne, sau le va răspunde.
De ce, personalul medical este agresat periodic să nu scoată nicio vorbă despre ce se întâmplă în secție și, mai ales, despre perioada în care asistente, infirmiere și îngrijitoare, au fost testate pozitiv și internate în fosta secție de neuro și lăsate zile întregi fără ingrijiri din partea colegilor de breaslă?
Asistentele și chiar medicii, împreună cu restul personalului de la Secție, își pun, legitim, întrebări:
De ce au rămas cu sechele (unele grave), după boală și, mai ales, după schema (sau schemele) de tratament aplicate?
De ce, acum, personalul de la Sectie nu mai reprezintă un factor de risc pentru familie?
De ce, în acest moment, internații pozitivi sunt ținuți doar 10 zile în secție și sunt externați, uneori fără sa li se facă vreun test? Motivația, spun sursele noastre,ar fi aceea că, în cele mai multe cazuri, testele ar fi foarte scumpe și li s-ar împuta medicilor!
In incercarea de a obține un răspuns în toată secretomania care ne înconjoară, am deschis discutia cu câteva persoane (una dintre acestea, specialist, responsabil în epidemiologie) de la o instituție publică strict legată de sănătate…
“Neoficial, am înțeles că au refuzat ele (personalul medical) să fie carantinate instituțional și au ales să meargă acasă după turele de la secție. Acuma, ei au impresia că s-ar fi îmbolnăvit de la hotelul la care au stat, asta a fost ideea lor… Dar, așa știu, că au ales ele să meargă acasă…”.
Răspuns fals, nimeni din conducerea SJU sau DSP, nu a întrebat personalul de la infecțioase cum ar vrea să lucreze în perioada stării de alertă. Totul a decurs ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Bănuim că și aici este vorba de… lipsa de bani pentru cazare și masă.
Si acum urmează bomba! Cum a fost aplicată schema de tratament? S-au făcut analize în prealabil? Sursele noastre spun că… nu prea. Li s-au adus pastilele de Kaletra și Plachemil, plus încă alte medicamente și li s-a spus cum să fie… înghițite.
Același oficial ne spune că o parte din medicamente sunt foarte toxice:
“In legatură cu schema de tratament, ce să zic… E greu de suportat acel medicament, Kaletra sau Plachemil…
Medicamentele sunt foarte toxice. Stiu pe cineva care arăta mai bine în ziua în care i-am recoltat proba, decât acum, după ce a trecut o lună de când s-a vindecat. Din cauza medicamentelor, care sunt toxice… Atunci era directiva așa: nu se externează până nu are 2 teste negative, doua zile consecutiv. Iar testele oscilau – azi era negativ, a doua zi pozitiv și tot așa. Au stat foarte mult în spital cei infectați în prima perioadă”.
Nu trebuie să ne forțăm neuronii pentru a înțelege că, cel puțin infectații din “primele loturi”, au fost cobai. Pe sănătatea și pe viața lor s-au făcut experimente, s-au testat scheme de tratament. Mulți n-au mai avut nicio șansă. Alții au rămas cu sechele grave și bat săptămânal drumul clinicilor din Bucuresti pentru a înțelege ce li s-a întâmplat: de ce au inima slăbită, de ce au probleme cu coagularea sângelui, etc.
Doar virusul, singur, nu făcea atatea ravagii… Răspunsul se lasă așteptat, nimeni nu recunoaște că s-a gresit, pacienții cu viața în pioneze sunt sfătuiți să apeleze la Dumnezeu,
“Mai treceți și voi pe la biserică!”, a fost sfatul unui medic…
Ion Diaconescu