Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră giurgiuveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism ce figurează în bazele de date ca bun pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile germane.
La data de 16.03.2021, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, conducând un autoturism marca Mercedes Benz.
Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autoturismul se afla în atenția autorităților, figurând în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire la infracțiunea de furt”, faptă prevăzută de art. 270, alin 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal, iar remorca, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul unităţii până la finalizarea cercetărilor.