Partidului Popular European (PPE) aplică noi reguli interne

Grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) a adoptat miercuri, 3 martie, noile reguli de procedură în virtutea căreia un partid membru poate fi suspendat în ansamblul său, informează dpa şi AFP.
Anunţul a fost făcut pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al acestui grup, Pedro Lopez de Pablo.
Potrivit site-ului eppgroup.eu, noile reguli, ce reprezintă o actualizare a celor adoptate în octombrie 2013, au fost adoptate cu o majoritate calificată (reprezentând 84,1% din voturi). Ele au intrat în vigoare imediat şi nu se aplică retroactiv.
„Grupul a decis să-şi actualizeze regulile interne pentru a le adapta la funcţionarea actuală a sa, în particular pentru a permite o funcţionare adecvată în regim la distanţă. În plus, schimbările regulilor fac posibilă reflectarea deciziilor luate de Partidul Popular European fără a prejudicia independenţa grupului PPE sau drepturile fundamentale ale membrilor aleşi ai Parlamentului European”, indică un comunicat al grupului europarlamentar.
Noile norme specifică procedurile referitoare la apartenenţa la grupul PPE şi condiţiile în care pot avea loc suspendările şi excluderile.N.R.La scurt timp după adoptarea noilor reguli de procedură, partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban şi-a anunţat retragerea din grupul europarlamentar al PPE, ce avea până acum 187 de mandate.