Dan Motreanu: “Domnul Măroiu le-a livrat o mare minciună celor de la PSD, organizația municipală a PNL nu l-a urmat la social democrați!”

Intr-un interviu pentru OPEN TV, eurodeputatul Dan Motreanu îl face arșice pe Marian Măroiu, despre care spune că în toate sondajele efectuate de PNL, Măroiu s-ar fi clasat invariabil pe locul trei. De asemenea, liderul liberalilor giurgiuveni, spune, cu subiect și predicat, că Marian Măroiu l-ar fi indus în eroare pe Niculae Bădălău, spunandu-i că trecerea la PSD o face cu toată organizația municipală a PNL. Iată mai jos declarația președintelui PNL Giurgiu, Dan Motreanu:
“Domnul Marian Măroiu nu a fost niciodată candidatul oficial al PNL pentru funcția de primar al municipiului Giurgiu. Dânsul a fost doar într-o simplă competiție internă pentru desemnarea candidatului din partea PNL.
Am făcut mai multe sondaje de opinie, mai multe cercetări sociologice și analize pe focus grupuri și pentru noi a fost foarte clar că domnul Măroiu nu ar fi avut nicio șansă pentru a câștiga alegerile în municipiul Giurgiu. Am avut trei candidați pe care i-am sondat, iar domnul Măroiu s-a situat întotdeauna pe locul al treilea.
Am constatat acum și alt lucru important; domnul Măroiu nu a fost niciodată un liberal în sensul cel mai adevărat al cuvântului, pentru că nu a construit o echipă a PNL, ci a încercat să construiască o echipă doar pentru propriul său proiect politic.
Am avut astăzi marea bucurie, după o întâlnire cu organizația municipală, să constat că nici măcar acest lucru nu i-a reușit domnului Măroiu, de a-și construi acest proiect personal. A declarat că a plecat cu toată organizația? Probabil așa l-a convins pe domnul Bădălău să îl primească în PSD!
Din cei nouă consilieri locali ai PNL, opt sigur nu pleacă, iar domnul George Tiganilă încă pendulează între PNL și Măroiu.
Așadar, este total falsă declarația că organizația municipală a PNL l-ar fi urmat pe domnul Măroiu la PSD. Organizația municipală PNL are peste 4.500 de membri (după fuziunea cu ALDE), și la prima evaluare făcuta de noi, maxim 50 de oameni l-au urmat pe domnul Măroiu.
Cu alte cuvinte, domnul Măroiu le-a livrat o mare minciună celor de la PSD. E problema dânșilor, dacă au ajuns să ia candidatul de pe locul trei de la PNL. Sunt convins că vor fi pe locul trei în aceste alegeri locale”, a declarat Dan Motreanu.