Publicat : lun, nov. 19th, 2018

Deputatul Alexandru Andrei – vizită la Centrul de Instruire Cincu

Pe lângă activitățile curente – dezbaterea și aprobarea legilor ce țin de apărarea și securitatea națională – membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguramță națională din Camera Deputaților realizează, periodic, deplasări în teritoriu, la obiective militare.
O astfel de vizită a fost și cea de la jumătatea lunii noiembrie, când deputatul giurgiuvean Alexandru Andrei, vicepreședinte al Comisiei amintite, a fost prezent, alături de alți coegi, la Centrul de Instruire Întrunita „Getica” din Cincu, unde delegația Camerei Depitaților a participat la Ziua Distinșilor Vizitatori.
Deputatul Alexandru Andrei ne-a declarat:
”Am participat, alături de o delegație a Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Camerei Deputaților, condusă de președintele Dorel Căprar, la Ziua Distinșilor Vizitatori, ocazie cu care am asistat la exercițiul Scorpions Fury 18, la Centrul de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu.
Am asistat la un moment de o importanță ridicată pentru Armata României, acest exercițiu având ca obiectiv evaluarea capacității Comandamentului Brigăzii Multinaționale Sud-Est, care a reunit aproximativ 1800 de militari și 250 mijloace tehnice.
Prin exercițiul de la Cincu s-a demonstrat, o dată în plus, că România este un pilon al securității flancului estic al Alianței Nord Atlantice și demonstrează, prin eforturi susținute, alături de statele aliate, că are capacitatea de asigura comanda și controlul unei operații NATO de tip Articol 5, la nivel de brigadă.
Felicitri militarilor noștri! Respect și apreciere pentru munca și dedicarea de care dau dovadă acești bravi români!”

Despre autor

-