Fabulos! Războiul declarațiilor cu garda jos: „ciuma roșie VS holera galbenă”

Vestea că președintele CJ Giurgiu, Marian Mina este izolat în propria-i locuință a luat prin surprindere mass media din Giurgiu. Cel mai probabil, singurii care aveau informații (dinainte să se întâmple??) au fost politicienii. Si cei roșii, dar mai ales cei galbeni.
Probabil că știa si Marian Mina – nu se poate să nu-i fi spus Covaci că „la turnat” drept contact direct. Dar, calculul de campanie electorală arată că se câștigă procente din postura de victimă.
De partea cealaltă, „galbenii” au realizat prea târziu că DSP Giurgiu e varză, dar răul era deja făcut. Marian Mina a câștigat deja puncte bune.
Cert este că se încearcă dregerea busuiocului prin comunicate de presă. Primul comunicat (destul de dezlânat) a venit de la DSP Giurgiu.
Al doilea comunicat, pe care îl prezentăm mai jos, vine de la Instituția Prefecturii, comunicat din care, pe final, desprindem și o tentativă de amenințare, dar și o dojană, blândă, aproape părintească…

„Comunicat de presă
Urmare a declarațiilor susținute în seara zilei de 27.07.2020 la un post de televiziune național de către Președintele Consiliului Județean Giurgiu, pentru o corectă și obiectivă informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
Conform legislației în vigoare, coordonarea activității de testare în vederea depistării infecției cu SARS Cov 2 se realizează la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Giurgiu. Din informațiile furnizate de către conducerea acestei instituții referitoare la modul în care s-a realizat carantinarea domnului Marian Mina, aceasta a fost efectuată conform metodologiei de testare aplicabilă oricărui cetățean român, indiferent de funcția pe care o deține. În cazul lui Marian Mina, testarea și, implicit carantinarea, s-au impus ca urmarea desfășurării unei anchete epidemiologice, în cadrul căreia DSP Giurgiu a stabilit că acesta a fost contact direct al unei persoane de sex masculin depistată anterior pozitiv cu noul coronavirus.
Referitor la afirmațiile domnului Marian Mina cu privire la conducerea Instituției Prefectului, pe care o acuză că „face poliție politică și îi amenință pe primari”, reiterăm încă o dată opiniei publice următoarele:
– activitatea Instituției Prefectului la nivelul județul Giurgiu este guvernată de principiul imparțialității, exercitându-și atribuțiile legale fără subiectivism și doar în scopul satisfacerii interesului public al cetățenilor județului;
– principalele atribuții conferite de lege prefectului constau în asigurarea la nivelul întregului județ a respectării actelor normative în vigoare de către autoritățile publice locale și serviciile publice deconcentrate, precum și de coordonare a serviciilor publice deconcentrate. Ori, îndeplinirea acestor atribuții nu poate fi realizată decât prin activități de îndrumare, monitorizare și verificare, iar în situația în care sunt constatate nereguli, stabilirea măsurilor necesare pentru remedierea neconformităților reținute.
– potrivit aceluiași Cod administrativ care reglementează activitatea Instituției, între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare, ci raporturi de colaborare, aspect de altfel cunoscut de către marea majoritate a aleșilor locali care au găsit la Instituția Prefectului Giurgiu sprijin, susținere și soluții la problemele cu care se confruntă ori de câte ori a fost necesar, conștienți de faptul că, indiferent de funcția pe care o ocupăm, suntem în slujba cetățenilor și a colectivității locale.
Pe această cale, atragem încă o dată atenția domnului Marian Mina asupra faptului că, prin răspândirea unor știri false referitoare la activitatea Instituției Prefectului și la modul de gestionare a pandemiei, acesta nu face altceva decât să încerce să creeze în mod artificial în spațiul public o stare de nesiguranță și neîncredere în autoritățile locale și județene, și să așeze județul Giurgiu într-o lumină nefavorabilă și nemeritată la nivel național.
Nu în ultimul rând, îi amintim domnului Marian Mina că, în calitatea de Președinte al Consiliului Județean Giurgiu pe care o deține, îi revine cu atât mai mult obligația morală de a dovedi tuturor că dumnealui este un cetățean responsabil, care respectă legea și nu face abuz de autoritatea cu care a fost învestit și pe care a obținut-o ca urmare a încrederii acordată de giurgiuveni.
PREFECT,
ANETA MATEI”