Locuitorii comunei Daia ştiu că toate realizările din comuna lor se datorează Partidului Social Democrat

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, candidat PSD pentru un nou mandat, Marian Mina, şi echipa sa de campanie au mers, miercuri, 2 septembrie, în Daia, unde li s-au alăturat zeci de susţinători ai lui Marius Dragomir, candidatul PSD la funcţia de primar al comunei menţionate.Împreună au luat la pas cele trei sate Daia, Dăiţa şi Plopşoru, au împărţit materiale promoţionale şi le-au vorbit oamenilor despre realizările administraţiei social-democrate şi despre proiectele de dezvoltare, în Daia, dar şi în întreg judeţul Giurgiu!Sătenii din Daia ştiu că toate proiectele pentru drumuri, şcoli şi iluminat public au fost realizate cu sprijinul PSD, în timpul guvernării social-democrate, cu fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Candidatul PSD la funcţia de primar, Marius Dragomir, are, la rândul său, proiecte ambiţioase pentru Daia şi, cu singuranţă, va fi sprijinit în implementarea acestora de echipa PSD de la Consiliul Judeţean, condusă de Marian Mina.Principalele obiective pentru perioada 2020-2024 sunt introducerea reţelelor de gaze şi apă potabilă în fiecare gospodărie, înfiinţarea unui dispensar uman la Plopşoru, cadastrarea reală a comunei, ştiut fiind faptul că există deja fonduri alocate pentru acest proiect. „Îmi doresc şi ştiu că se poate realiza reabilitarea şi modernizarea, prin asfaltare, a tuturor drumurilor şi trotuarelor din comuna Daia.O prioritate va fi şi implicarea în procesul educațional din cadrul şcolilor şi grădiniţelor noastre, pentru asigurarea unui învățământ de calitate”, le-a spus Marius Dragomir locuitorilor comunei Daia, pe care i-a întâlnit miercuri, în acţiunea electorală.
Comandat de Partidul Social Democrat, Organizatia Judeteana Giurgiu, produs de SC PROIMAGE GRUP SRL, CUI mandatar financiar: 21200019