Ministrul Transporturilor dă asigurări: Investiții în infrastructura CFR și modernizarea a 300 de vagoane

In data de 23 aprilie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia zilei CFR-iștilor și împlinirii a 139 de ani de înființarea primei administrații feroviare de stat din România.
“În ambele mandate de ministru, prioritatea în ceea ce privește infrastructura feroviară a fost să identificăm și să implementăm acele soluții care să permită atât creșterea nivelului de trai al ceferiștilor, cât și reabilitarea și modernizarea infrastructurii feroviare.
Soluțiile , de cele mai multe ori, le-am găsit împreună cu dumneavoastră. Ați fost alături de mine și echipa de la minister și pentru acest lucru vă mulțumesc. De aceea am dorit ca dialogul cu dumneavoastră să fie unul deschis, constructiv și sincer. Și rezultatele acestui parteneriat cu dumneavoastră încep să apară: în 2019 avem cel mai mare buget pentru investiții alocat căii ferate, iar dorința dumneavoastră de a reglementa prin lege statul profesiei de feroviar este pe ultima sută de metri”.
Ministrul Transporturilor a făcut și o călătorie cu trenul pe ruta București – Constanța, ocazie cu care a verificat starea vagoanelor și a infrastructurii.
La finalul călătoriei, ministrul Răzvan Cuc s-a arătat multumit și a promis că anul acesta vor fi modernizate 300 de vagoane.