Scrisoare deschisă pentru parlamentarii giurgiuveni

Consider că solicitarea domnului deputat PNL Toma Petcu, de a-i cere demisia președintelui Consiliului Județean Giurgiu Marian Mina este nedreaptă. De ce? Pentru că dintotdeauna sănătatea oamenilor din România , dar mai ales din județul Giurgiu a fost preocuparea permanentă pentru cei aflați vremelnic la conducerea județului Giurgiu, fie ca prefecți, fie ca președinți sau consilieri județeni. Astfel că de-a lungul timpului s-au făcut proiecte și s-au așteptat finanțări guvernamentale sau externe pentru dotarea medicală a spitalelor din județ dar și pentru reparații la partea hotelieră și a exteriorului spitalelor. Unii au reușit mai mult, alții mai puțin.
Consider că domnul președinte Mina este unul dintre cei din prima categorie – adică a făcut multe pentru Spitalul Județean, așa cum și primarul din Bolintin Vale a făcut pentru spitalul orășenesc din Bolintin Vale (mă refer la proiecte de milioane de euro de la Compania Națională de Investiții).
Așa cum s-a putut vedea din presa locală și națională, conducerea Consiliului Județean Giurgiu, consilierii județeni au avut și au în atenție permanentă stocurile de la spital şi sunt preocupați de starea sănătății populației județului la zi. Dovadă, alocările Consiliului Județean pentru Spitalul Județean.
Consider că ar trebui să cerem părerea cadrelor medicale din Spitalul Județean despre această „demisie de onoare” a preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, dar şi despre acea demisie tot „de onoare” a fostului ministru al Sănătăţii, apoi, după ce vom vedea părerea oamenilor, mai vorbim!
Până atunci, consider că noi, toţi parlamentarii de Giurgiu, trebuie să colaborăm mai mult cu oficialităţile judeţene şi locale, să ne întâlnim mai des, chiar şi în mediul online, să cunoaştem problemele cu care ne confruntăm, ca judeţ, şi fiecare să facem ce ştim şi putem mai bine pentru rezolvarea lor.
Vă propun să facem front comun şi să trecem cu bine toţi românii de această pandemie. Cu bine şi sănătate!
SENATOR PSD DE GIURGIU,
CRISTIAN MARCIU

Un comentariu

  1. De ce? Pentru că dintotdeauna sănătatea oamenilor din România , dar mai ales din județul Giurgiu a fost preocuparea permanentă pentru cei aflați vremelnic la conducerea județului Giurgiu, fie ca prefecți, fie ca președinți sau consilieri județeni. Astfel că de-a lungul timpului s-au făcut proiecte și s-au așteptat finanțări guvernamentale sau externe pentru dotarea medicală a spitalelor din județ…

    Trăiască Ceaușescu și poporul!!!

Comentariile sunt inchise