Publicat : sâm, oct. 13th, 2018

Instructor auto „săltat” și cercetat pentru trafic de influență

Un instructor auto în vârstă de 49 ani, din comuna Bolintin Deal, județul Giurgiu este cercetat, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Instructorul a fost surprins în flagrant miercuri, 10 octombrie a.c. de către echipa operativă alcătuită din ofițeri D.G.A. și procuror, după ce a primit suma de 300 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă polițiștii examinatori din cadrul S.R.P.C.I.V. Giurgiu, în scopul promovării probei practice de traseu la examenul pentru obținerea permisului de conducere susținut în cursul zilei de 10.10.2018.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, anterior, la data de 04.10.2018, instructorul auto i-a pretins aceleiași persoane suma de 400 de euro, în același scop.
In data de 11 octombrie a.c., procurorul de caz a dispus reținerea suspectului pe o durată de 24 de ore, iar pe 12 octombrie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la inculpat, precum și măsura preventivă a controlului judiciar.
În cauză, ofițerii Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au beneficiat de sprijinul Serviciului Operații și Serviciului Tehnic din cadrul Structurii Centrale D.G.A.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Despre autor

-