Publicat : lun, mart. 11th, 2019

Municipiul Giurgiu, printre puținele orașe în care nici in anul 2020 nu vor crește impozitele!

Singura creștere este cea impusă de lege, cu rata inflației, mai exact 4,63%!
Data de 30 aprilie este data limită în care Consiliile Locale trebuie să aprobe hotărâri prin care să stabilească nivelul impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal următor! Puține orașe din România au curajul să mențină nivelul acestora și în 2020, ținând cont de presiunea financiară tot mai mare la care au fost expuse administrațiile locale în ultima vreme.
Din 2012 și până în prezent Municipiul Giurgiu a menținut de cele mai multe ori nivelul impozitelor și al taxelor la nivelul minim stabilit de Codul Fiscal, ori tocmai această stabilitate fiscală a favorizat de multe ori creșterea gradului de colectare.
Dacă în 2012, prin conturile Direcției de Impozite și Taxe Locale treceau anual circa 16 – 17 milioane de lei, această sumă a crescut semnificativ, pentru ca în 2017 – 2018 să vorbim de sume care ating plafonul de 29 – 30 milioane lei.
”Pe de-o parte oamenii au profitat mai mult și la timp de anumite facilități la plata taxelor și impozitelor locale, dar în aceeași măsură au înțeles că e mai ieftin să respecți legea!” a ținut să menționeze directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea.
Joi, 7 martie Executivul Primăriei Municipiului Giurgiu a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Consiliului Local prin care se stabilesc impozitele și taxele locale în 2020, pentru ca toți cei interesați să poată face mențiuni sau precizări pe marginea lui.
Proiectul va intra pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Giurgiu din Aprilie!
Material preluat de pe site-ul www.ditlgiurgiu.ro<.

Despre autor

-