Publicat : lun, nov. 19th, 2018

PES activists România a lansat campania de informare „Democrația europeană”

Peste 300 de reprezentanți PES activists România din toată țara s-au adunat sâmbătă la Timișoara, la sala Europa a Centrului Regional de Afaceri, pentru a discuta despre parcursul european al României.
Din partea filialei PES activists Giurgiu, la aceasta reuniune a participat presedintele filialei, GEORGE PALALAU.
Campania “Democrația europeană” va consta în difuzarea de materiale informative despre Uniunea Europeană, discuții cu cetățenii și amplasarea unor panouri în marile orașe pentru preluarea ideilor exprimate de cetățeni referitoare la apartenența la UE și alegerile europarlamentare.“Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană iar pentru a face acest lucru trebuie să creștem nivelul de cunoaștere a procesului decizional european, să respectăm practicile, cutumele și tradițiile europene și să rămânem atașați valorilor comune europene. Interesele naționale sunt convergente cu cele europene iar corelarea între cele două planuri se poate face și mai bine dacă există o comunicare eficientă și un dialog constructiv și mai ales profesionist. Alegerile pentru Parlamentul European din luna mai 2019 sunt mai importante ca niciodată pentru că au ca miză viitorul Uniunii Europene” a declarat Victor Negrescu, președintele-coordonator național al PES activists România.
Participanții au adoptat cu această ocazie rezoluția „România trebuie să își continue parcursul european!” prin care reiterează contribuția importantă a social democraților români la aderarea la UE promovând o nouă cale a dialogului și participării inteligente la procesul decizional european în vederea realizării unei Românii puternice în Uniunea Europeană.

REZOLUȚIE
România trebuie să își continue parcursul european!
În urmă cu aproape 23 de ani, cu ocazia consensului de la Snagov, partidele politice au decis la inițiativa social democraților români că țara noastră trebuie să urmeze calea europeană spre aderarea la Uniunea Europeană.
Parcursul nu a fost ușor, reformele realizate au fost uneori prea puțin explicate, dar întreaga societate s-a mobilizat pentru a parcurge acest drum spre dezvoltare, progres și stabilitate.
Negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană au fost finalizate în mandatul de guvernare al social democraților.
În ultimii 12 ani beneficiile aderării la Uniunea Europeană nu au intârziat să apară. Accesarea de fonduri europene, subvențiile pentru agricultori, drepturi suplimentare pentru consumatori, libera circulație pentru cetățeni, dreptul la muncă și educație în statele membre reprezintă doar câteva din avantajele directe ale aderării la construcția comună europeană.
Într-un moment în care mesajele eurosceptice încep să apară în spațiul public din România, este timpul să dăm un răspuns ferm pentru susținerea parcursului european al țării noastre.
Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, sigură pe sine și pe identitatea sa, iar pentru a realiza acest deziderat trebuie să urmăm o nouă cale, a dialogului și participării inteligente la procesul decizional european.
Astfel, Nicolae Titulescu, fost ministru al Afacerilor Străine şi preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, afirma încă din anul 1928: „Politica României este dominată de o perfectă convergenţă între interesele române şi europene. Toate acţiunile noastre prezente şi viitoare din domeniul politicii externe au izvorât şi vor izvorî din această premisă fundamentală“.
PES activists România, organizație compusă din peste 10.000 de membri și simpatizanți social democrați din România, își propune să susțină parcursul european al României așa cum a făcut-o în ultimii 11 ani, lansând astăzi campania de informare „Democrația europeană” despre mizele apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European din luna mai 2019.

PES activists România, organizație compusă din peste 10.000 de membri și simpatizanți social democrați din România, își propune să susțină parcursul european al României așa cum a făcut-o în ultimii 11 ani, lansând de asemenea campania de informare „Democrația europeană” despre mizele apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European din luna mai 2019.

Despre autor

-