Toma Petcu, vorbe grele la adresa Grațielei Gavrilescu

Astazi, pe contul sau de facebook, presedintele ALDE Giurgiu, deputatul Tomas Petcu, a postat un adevarat rechizitoriu la adresa fostei sale college de partid, Grațiela Gavrilescu.
Grațiela Gavrilescu a ales sa mearga mai departe la guvernare cu PSD, in situatia in care ALDE a iesit de la Guvernare.
Iata mai jos postarea deputatului Toma Petcu:
“Dragă Călin, dragi colegi. Vreau să încep prin a vă aminti unora şi a vă spune altora cum s-a format ALDE. Şi vreau să vă spun că atunci când s-a pus problema plecării din PNL, i-am spus lui Crin Antonescu că eu merg alături de Călin, pentru că eu cred în Călin. Şi am ieşit apoi şi am anunţat şi agenţiile de presă. Și am mers mai departe alături de Călin. (…) şi vreau să spun acum, din nou, că eu voi rămâne mereu alături de tine, Călin. Există viață și după guvernare”.
Ce frumos suna acest lucru spus de Grațiela Gavrilescu în ședința din 26 august a Delegației Permanente a ALDE. De fapt, numai aceste lucruri le spunea dna Gavrilescu în toate ședințele ALDE. Nimeni nu anticipa că cea care va trăda prima va fi tocmai ea.
Îți mai aduci aminte, Grațiela? Sau acum ai o amnezie cu privire la ultimele săptămâni?
Nu de alta, dar te-am auzit în dimineața asta la Realitatea Tv cum spuneai că, atunci când ai votat pentru ieșirea de la guvernare și pentru denunțarea protocolului cu PSD, ai votat pentru că era pentru a susţine candidatura lui Călin la alegerile prezidenţiale. Cu alte cuvinte, sugerai, Graţiela, că nu știai că președintele ALDE nu va mai candida la alegerile prezidenţiale.
Grațiela, minciuna are picioare scurte, la fel și mandatul vostru oferit de PSD. În ședința din 26 august, pe ordinea de zi, s-au regăsit și retragerea de la guvernare, dar și susținerea candidaturii lui Mircea Diaconu. La fel, Grațiela, ai votat pentru susținerea lui Mircea Diaconu! Da, chiar tu! Ai fost cea care ai susținut toate măsurile de pe ordinea de zi. Nu ai zis vreun moment că ești împotrivă. Acum ce s-a schimbat? Te-a momit Dăncilă cu un post de ministru? Te-a momit PSD-ul la Prahova cu susținere și funcții? Ce s-a schimbat?
A, să nu uit. Tot tu, Grațiela, mai spuneai pe 27 august așa: „fiecare președinte și membru când își dă o semnătură pe o adeziune trebuie să cunoască prerogativele pe care le are ca membru și consecințele atunci când nu mai dorește să se alinieze liniei partidului”. Păi tu, Grațiela, astăzi ești total în afara liniei partidului. Tu alături de toți ceilalți dezertori. Asta cum o mai poţi justifica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *