Una dintre cele mai moderne staţii de apă, inaugurată în comuna Buturugeni. Branşamente gratuite pentru sătenii din Pădureni şi Podul Ilfovăţului

O zi foarte importantă, duminică, 13 septembrie, pentru locuitorii satelor Pădureni şi Podul Ilfovăţului din comuna giurgiuveană Buturugeni. A fost finalizată reţeaua de apă, respectiv staţia aferentă, iar la inaugurarea oficială a obiectivului au fost prezenţi atât primarul Dumitru Preda, cei echipa sa din Primăria Buturugeni, cât şi conducerea PSD Giurgiu, respectiv zeci de susţinători ai edilului social-democrat.„Este una dintre cele mai importante realizări din acest mandat. Ştim câte probleme am avut cu apa în aceste sate, dar, iată, acum ne putem bucura de această utilitate. De luni, puteţi să vă branşaţi gratuit la reţeaua de apă. Dacă, în alte comune, se percep taxe, chiar şi de 1.000 de lei, dumneavoastră veţi beneficia de această lucrare, gratuit. Vă mulţumesc tuturor pentru unitate şi respect! Această staţie de apă este, într-adevăr, una dintre cele mai frumoase şi mai moderne investiţii din judeţ!”, a declarat primarul Dumitru Preda.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, candidat pentru un nou mandat, l-a felicitat pe Dumitru Preda, dar şi pe întreaga sa echipă pentru această realizare.„Pentru mine este o mare bucurie să fiu alături de dumneavoastră, mai ales alături de domnul primar Preda Dumitru, unul dintre cei mai buni edili din judeţul Giurgiu.
Vă felicit şi pentru această investiţie! Felicitări, pentru munca depusă, întregii echipe, dar şi sătenilor pentru că au avut răbdare ca această lucrare să fie finalizată.
Am fost şi vă vom fi alături în toate proiectele dumneavoastră. Aveţi multe realizări, dar şi noi proiecte realizabile. Unul dintre cele mai importante este reţeaua de gaze pentru care există deja toate avizele de la Distrigaz, urmând să primiţi restul finanţării. Urmează modernizarea a 17 kilometri de drumuri comunale, reabilitarea şi modernizarea bazei sportive, a dispensarului, grădiniţei şi să nu uităm de proiectul european al DGASPC, privind înfiinţarea unui centru pentru persoane vârstnice. Atât eu, cât şi senatorul Niculae Bădălău vom fi mereu alături de dumneavoastră şi vă mulţumim pentru că faceţi parte din echipa PSD Giurgiu!”, a subliniat Marian Mina.
Înainte să aibă loc inaugurarea staţiei de apă, sute de oameni au participat, la Buturugeni, alături de primarul Dumitru Preda şi conducerea PSD Giurgiu, la o activitate specifică perioadei de campanie electorală.
„Nu e nimic nou faptul că domnul primar a angajat în această acţiune foarte mulţi oameni! Rezultatele din aceste mandate vorbesc pentru dumnealui. Aveţi un primar destoinic şi care a transformat întreaga comună, un primar care a avut grijă de fiecare dintre dumneavoastră şi care, cu siguranţă, mulţi ani de acum încolo, va avea grijă de comunitatea sa. Felicitări, domnule primar, şi Doamne ajută, la cât mai multe realizări!”, a declarat, la evenimentul de duminică, deputatul PSD Cristina Elena Dinu.
Senatorul Niculae Bădălău l-a felicitat pe primarul Dumitru Preda pentru întreaga sa activitate.
„Am mers, astăzi, 8 kilometri pe jos, prin satele comunei Buturugeni, iar realizările domnului primar Dumitru Preda se văd peste tot! Aveţi un primar gospodar, cu o echipă puternică şi care, împreună, au făcut foarte multe lucruri bune pentru Buturugeni! Noi, echipa PSD Giurgiu, v-am fost alături şi vă vom sprijini în continuare în toate proiectele de dezvoltare pe care Dumitru Preda le are pentru comunitate! Împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, continuăm dezvoltarea comunei Buturugeni şi a întregului nostru judeţ! Felicitări, domnule primar şi pentru investiţia inaugurată astăzi, ştiu cât au aşteptat sătenii să poată beneficia de apă curentă, şi mult succes în următorii 4 ani, pentru că sunt convins că veţi avea un nou mandat de succes!”, a declarat preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău.

Comandat de Partidul Social Democrat, Organizatia Judeteana Giurgiu, produs de SC PROIMAGE GRUP SRL, CUI mandatar financiar: 21200019