USR Giurgiu – Comunicat de presă

În ziua de 21 iunie 2020, în prezența a 90 de delegați (ai tuturor filialelor locale) și observatori, s-au desfășurat lucrările Conferinței Județene a USR Giurgiu.
Pe ordinea de zi a Conferinței Județene s-au aflat mai multe puncte ce au vizat măsuri organizatorice, precum și alegerea președintelui Filialei Județene a USR Giurgiu și Biroul Județean.
Întrucât în ultima perioadă de timp Filiala Județeană a USR Giurgiu a avut la conducere numai persoane care au exercitat temporar atribuțiile acestei funcții și în perspectiva evenimentelor electorale importante din acest an, era necesar un proces intern de alegere a unor noi organe de conducere.
În urma votului delegaților participanți la conferință, în funcția de Președinte al Filialei Județene a USR Giurgiu a fost ales dl Ionuț Ciprian Alexandru.
De asemenea, au fost aleși membrii Biroului Județean, în numar de 11, din care 4 vicepreședinți: Laura Lixandru, Florian Bobe, Dumitru Lache și Cristian Alexandru Vasile.
În cadrul conferinței au fost dezbătute și candidaturile pentru alegerile locale din acest an, precum funcția de președinte al Consiliului Județean Giurgiu și lista de consilieri județeni.
De asemenea, au fost aleși, prin vot, delegații Filialei Județene a USR Giurgiu la Congresul USR, programat în această vară in luna August.
Filiala Județeană a USR Giurgiu își propune ca în campania electorală pentru alegerile locale să prezinte cetățenilor un program realist (ancorat la necesitățile prioritare ale fiecărei comunități) și, totodată, realizabil (în limita resurselor financiare și umane avute la dispoziție raportat la un orizont de timp bine definit).
Duminică, 28 iunie, a fost rândul Filialei Locale USR Giurgiu să-și aleagă organele de conducere în cadrul Adunării Generale convocate de Biroul Județean.
În urma votului membrilor prezenți la Adunarea Generală, domnul Cristian-Alexandru Vasile a fost ales în funcția de președinte al Filialei Locale USR Giurgiu, pentru un mandat de patru ani.
Totodată, au fost aleși cei 11 membri ai Biroului Local în cadrul căruia domnii Sandu Lăbău, Adrian Anghel, Viorel-Marian Petre și Emilian Stavaraiche vor ocupa posturile de vicepreședinți. Au fost aleși și membrii Comisiel locale de arbitraj.
În cadrul Adunării Generale s-au dezbătut candidaturile interne pentru funcția de primar al municipiului Giurgiu și pentru lista de consilieri locali.
Programul propus de Filiala Județeană Giurgiu a USR nu va fi construit pe „necrologul” guvernărilor anterioare, ci pe pilonii de referință asumați de USR și transpuși în plan local: transparență și reconstrucție.
Mai multe despre candidații USR Giurgiu la alegerile locale și despre proiectele propuse de noi vor fi aduse la cunoștința cetățenilor în perioada următoare.
Biroul Județean al Filialei Județene a USR Giurgiu.