14 februarie, termenul limită ȋn care studenții pot inregistra aplicațiile pentru job-uri ȋn vacanța de vară, pentru Germania

Agenția Națională a Ocupării Forței de Muncă anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).
Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.
Menționăm că pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.
În vederea înregistrării aplicațiilor, studenții interesați de această oportunitate, se pot adresa consilierului EURES din cadrul agenției județene/municipale pentru ocuparea forței de muncă din județul în care studiază/domiciliază. Ȋnregistrarea persoanelor se va desfășura ȋn perioada 13.01.2020 – 14.02.2020.
Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, se pot obține de la consilierul EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu – d-na Dogaru Gratziela, tel.: 0246/230613 sau direct la sediul AJOFM Giurgiu, din mun. Giurgiu, șos. București, bl. 202/5D, mezanin, camera 11 sau pe site-ul www.anofm.ro>Comunicare>Materiale informative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *