Publicat : vin, oct. 5th, 2018

Politistii atentioneaza: Metoda „ghicitul in batista” face noi victime

O nouă metodă de înșelăciune face noi victime în țară, metoda „ghicitului în batistă“, căreia îi cad victime, în general, persoanele de sex feminin și tinerii, după ce „ghicitoarele” declară că pot rezolva anumite probleme personale, prin săvârșirea unor ritualuri.
Victimele acestei metode „ghicitul în batistă“, sunt în general, persoanele de sex feminin și tinerii, după ce „ghicitoarele” declară că pot rezolva anumite probleme personale, prin săvârșirea unor ritualuri.
Pentru ca acestea să aibă efect, victimelor le sunt solicitate bijuteriile ( cercei, brățări, inele etc.), pe care le împachetează într-o batistă, iar în cele din urmă, profitând de neatenția acestora, așa zisele ghicitoare substituie batista cu una identică, care conține pietricele, sau alte obiecte fără valoare.
După efectuarea ritualului, victimele sunt sfătuite să nu deschidă batista până la o dată ulterioară, pentru ca presupusa vrajă să aibă efect.
Aceste „ghicitoare” care abordează cetățenii pe stradă sunt tot femei, însă de etnie romă, care pretind că pot ghici viitorul, spunându-le despre iubire, dragoste sau sănătate.
Pentru reducerea riscului de a deveni victimele unor astfel de înșelăciuni, polițiștii giurgiuveni vă recomandă respectarea următoarelor sfaturi:

• Spuneți NU oricăror practici de ghicire a viitorului sau descântec și nu puneți de bunăvoie la dispoziția unor persoane necunoscute bunurile dumneavoastră de valoare!

• Nu apelați la „serviciile“ așa ziselor ghicitoare, nu vă lăsați acostați de astfel de persoane și să nu încredințați banii sau bijuteriile ghicitoarelor, chiar dacă pretind că le vor înapoia.

• Dacă ați fost victima infracțiunii de înșelăciune, apelați numărul de urgență 112, imediat după constatarea situației în care vă aflați, și furnizați polițiștilor toate datele care ar putea conduce la identificarea acestora și recuperarea pagubei suferite!

Despre autor

-