Probleme cu salariile însoțitorilor persoanelor cu dizabilități – aceștia pot primi indemnizațiile după constituirea noului Consiliu local

În ultimii 8 ani, conducerea primăriei s-a preocupat ca drepturile salariale aferente însoțitorilor persoanelor cu handicap să fie plătite la termen.
Din cauza condițiilor diferite față de alte luni, respectiv, pentru plata din surse proprii este necesară constituirea noului Consiliu Local și investirea noului primar, care să aprobe sumele prin Hotarâre de Consiliu.
Sumele alocate de către Guvern pentru acoperirea indemnizațiilor și salariilor pentru această categorie de persoane reprezintă mai puțin de 50%, iar beneficiarii acestor drepturi nu vor putea intra în posesia sumelor, așa cum era stabilit, în zilele de 14, 15 și 16 aferente fiecărei luni.
Conform legislației în vigoare, termenul maxim de investire a noului primar și a Consiliului Local este de 25 de zile de la data organizării alegerilor.
Primăria municipiului Giurgiu își cere scuze și depune toate eforturile pentru ca această situație să fie îndreptată în cel mai scurt timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *