Bugetul Primariei, “alimentat” cu 21 de miliarde de lei vechi

In cadrul unei sedinte de indata a Consiliului Local Giurgiu, a fost aprobata rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli cu suma de circa 21 miliarde de lei vechi.
”Luni, 19 august am primit suplimentarea bugetului în valoare de aproximativ 21 de miliarde de lei vechi. O sumă care, raportată la nivelul județului este foarte mare, dar insuficientă pentru tot ce are nevoie administrația locală. Din suma de 21 de miliarde vechi, 8 miliarde se duc la școli, pentru că am aprobat, știți cu toții, foarte târziu bugetul, apoi nu am avut sume de ajuns și a trebuit ca la fiecare ședință să putem face rectificative ale bugetului, să preluăm din economiile pe care le-am făcut la achiziții și să le dăm către sistemul de învățământ pentru a putea începe lucrările de reparații, amenajare, modernizare si susținerea proiectelor europene.
Inca aproape 8 miliarde de lei vechi se vor duce la Pază Publică pentru suplimentarea bugetului, deoarece prin preluarea bunurilor de la operatorii de energie termică a fost preluată și paza acestor obiective, iar restul de 4 miliarde vechi vor acoperi toate cheltuielile necesare plății unor utilități, hotărâri judecătorești sau alte suplimentări bugetare acolo unde este necesar”, a precizat primarul Nicolae Barbu in timpul sedintei Consiliului Local.

Un comentariu

  1. Vedeți că nu iese un miliard la socoteală din calculele lui Barbu. 8+8+4 =20 :))))))

Comentariile sunt inchise