Cine este functionarul public din Giurgiu luat in vizor de ANI

In data de 3 iulie, Agenţia Naţională de Integritate a dat publicitatii un comunicat de presa prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei funcţionari publici şi a unei persoane cu funcţie de conducere din sistemul medical.
Unul dintre functionarii publici vizati de ANI este doamna Mirica Alexandra, funcţionar public de conducere în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu.
“INCOMPATIBILITATE – În perioada 2007 – 2018 a deţinut şi exercitat funcţia publică de conducere de şef administraţie adjunct în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu şi calitatea de expert tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Giurgiu, încălcând astfel dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003”, scriu cei de la ANI in comunicatul de presa.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:
· art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]”;
· art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.”
· art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.”
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE