“De ziua țării mele ii doresc sa fie iubită!
Atât de iubita încât să nu mai fie închinată străinilor pe procente, sa nu i se mai taie pădurile din demența de îmbogățire a unora, sa nu i se mai sluțească munții milenari de necioploti de-o șchioapă care se îmbuiba cu bere la doza si-si lasa cu tot dinadinsul semne ale trecerii lor efemere pe carari nevinovate, in ape devenite triste, pe nisipuri condamnate sa fie călcate în picioare la propriu.
Atât de iubita încât celor care o populează sa le fie imposibil sa o ia peste picior, sa o batjocoreasca si sa o jupoaie de vie, asa cum i se întâmplă azi, atat de iubita încât cei care jura pe Biblie sa creada in fiecare silabă rostită si sa aiba Dumnezeu, nu sa o vândă pe 30 de arginti, la bucata, pana nu mai ramane nimic de ea.
De ziua țării mele ii doresc ca cei care o populează sa o simtă vie, cu sânge in vene, cu inima care pulsează, cu pantece care rodeste, atat de vie incat sa le ramana pe constiinta tuturor celor care contribuie la suferință ei lenta, secundă de secundă, ori violenta, cu mojicie si pumnalul pe la spate.
De ziua țării mele ii doresc sa imbatraneasca frumos, sa aiba par alb la tample, privirea senină și capul linistit pe perna, nu sa traiasca neliniști și coșmaruri care sa nu-i dea pace.
De ziua țării mele ii doresc însănătoșire grabnică asa cum i-as ura mamei mele si as veghea-o la căpătâi pana s-ar întrema, nu aș privi-o pe Skype, de pe alte meleaguri, oricât de plin mi-ar fi stomacul si curat pantoful.
La multi ani, in pace si prosperitate, tara frumoasa, pământ, apa, aer, spirit si credinta românească milenară, acum si pururea si in vecii vecilor, AMIN!”
