Déjà vu: După un ciclu de 10 ani la PNL, Marian Măroiu a trecut cu arme şi bagaje la PSD

Pentru unii poate fi ştirea momentului, pentru majoritatea, însă, este cronica unui eveniment aşteptat: Marian Măroiu “a revenit acasă”, adică a trecut – din nou – la PSD.
Măroiu n-a (re)venit cu mâna goală… Ca o compensaţie pentru gestul făcut în urmă cu 10 ani, cand a plecat de la PSD, direct în braţele lui Lucian Iliescu (PNL), cu arhiva şi organizaţia municipală sub braţ, îşi plăteşte acum “emigrarea” în acelaşi mod: cu organizaţia municipala la pauşal şi cu arhiva pe hard disc.
Lăsaţi în off side de Nicolae Barbu, care, săptămâna trecută a declarat că nu va mai candida de la social-democraţi, ci de la PRO România, Niculae Bădălau şi Marian Mina au fost obligaţi… să înghită broasca liberala şi să apeleze la fraza clasica: “Bine-ai revenit acasă, Mariane!”.
Credeţi sau nu, Niculae Bădălau a avut emoţii. Aşa a zis el. Noi ştim însă că acum doua zile, împreună cu Marian Mina a negociat “tranzacţia” la locaţia denumită “Milan”, unde au fost prezenţi toţi membrii de vază al organizaţiei municipale PNL Giurgiu. Inclusiv George Tiganilă…
D-aia nu ne plictisim în Giurgiu – România.