Entuziasmul neputinței – cronica zilei în care democrația și-a dat obștescul sfârșit

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, marți, cu 234 de voturi “pentru” și 170 de voturi “contra”, proiectul legii bugetului de stat pe 2021. Proiectul a fost adoptat în forma trimisă de Guvern. Nu a trecut la vot niciunul din miile de amendamente depuse de opoziție.
După ce Parlamentul a votat bugetul, Premierul s-a lăudat că are primul buget din istoria democrată a țării, în care nu a trecut niciun amendament, apreciind că acest lucru ar fi… o victorie.
In fond, un buget care trece prin Parlament fără absolut niciun amendament adoptat arată că Parlamentul a pierdut controlul asupra Executivului. Ceea ce este grav…
Senatorul de Giurgiu, Robert Cazanciuc a publicat astăzi (pe contul de facebook, dar și pe blogul său: https://robertcazanciuc.wordpress.com, o analiză critică a unei zile în care, pare că pe 2 martie 2021, în România, democratia și-a dat obștescul sfârșit.

„Entuziasmul neputinței
Uralele și aplauzele au avut în istorie rolul de a exprima bucuria unei adunări în fața unui spectacol pe gustul publicului, de a-i conecta pe spectatori cu actorii, de a exprima recunoștința față de cei care au pus în scenă o operă reușită.
Uralele și aplauzele au fost însă și manifestări ale fricii, frica celor care erau nevoiți să aplaude, frica celor care trebuiau să asculte.
Nu am auzit însă ca aplauzele să fi fost vreodată manifestări ale neputinței.
Am asistat astăzi la entuziasmul kafkian zgomotos al senatorilor și deputaților coaliției majoritare. Au respins în aplauze 2.487 de amendamente formulate de opoziție la bugetul Ministerului Dezvoltării.
Școli, dispensare, săli de sport, de la Giurgiu la Maramureș, de la Constanța la Arad, de la PSD sau PNL, au căzut sub tăvălugul unei puteri fără empatie, a unei puteri discreționare care își folosește forța votului nu pentru a muta munții în folosul poporului, ci pentru a-și arăta mușchii în fața unei audiențe virtuale pentru care nu contează dacă o școală are apă și săpun, dacă o comunitate are acces la servicii de sănătate sau nu.
Conservarea identității naționale nu înseamnă să păstrezi drumuri de pământ din secolul XIX, ci să le oferi oamenilor șansa reală de a-și vedea viitorul la ei acasă și nu într-o pribegie salvatoare.
Stăm și ne întrebăm de ce Parlamentul este printre instituțiile publice cu cea mai mică încredere în ochii românilor, ce fel de oameni ajung să conducă destinele țării? Oameni fără copii, fără bunici, fără credință?
Simularea democrației de către actuala putere riscă să devină în mintea liderilor puterii chiar democrația însăși. Retorica privind buna guvernare, dialogul, transparența par să încurce guvernarea în marșul către o pseudodemocrație. Asumarea răspunderii de către guvernul Orban asupra legii bugetului și lipsa dezbaterilor, pentru prima dată în 30 de ani de democrație, au permis ascunderea unor reduceri bugetare la capitole esențiale pentru bunul mers al societății: sănătate și educație. Astăzi, puterea face o concesie, dar se comportă șmecherește acceptând “dezbateri” asupra legii bugetului fără să adopte nici măcar amendamentele fără impact bugetar, cum a fost cazul unui amendament privind editura Academiei Române.
Guvernul Cîțu rămâne într-un proiect încremenit, continuând practica asumării răspunderii asupra bugetului prin simularea democrației. Marchează, astfel, un alt nefericit precedent și, anume, respingerea tuturor amendamentelor la dezbaterile asupra bugetului.
Cred că a venit momentul să reglementăm la nivelul Constituției rolul opoziției în Parlament, așa cum a făcut Franța, în anul 2008, dând astfel o șansă reală unei părți importante a populației să-și apere și să-și promoveze aspirațiile.”
(https://robertcazanciuc.wordpress.com)