EUROSTAT confirmă: România, a doua mare creştere economică din UE

Miercuri, Biroul European de Statistica, EUROSTAT a publicat datele conform carora, România a înregistrat în primul trimestru a doua mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, fiind devansată doar de Ungaria, care a consemnat un avans de 5,2%.
Faţă de ultimul trimestru al anului trecut, economia românească a avansat cu 1,3%, acesta fiind al treilea cel mai rapid ritm din UE după Ungaria, a cărei economie a crescut cu 1,5%, şi Polonia, cu 1,4%.
Datele Eurostat sunt ajustate la factorii sezonieri şi la cei calendaristici şi sunt conforme cu Sistemul European de Contabilitate (ESA 2010).
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat tot miercuri, că economia românească a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 5%, serie brută. Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%.
Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul I 2019, comparativ cu trimestrul anterior, economia a crescut cu 1,3%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018, economia a înregistrat o creştere cu 5,1%.
În luna mai, Comisia Europeană a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economiei României în 2019, de la 3,8% la 3,3%, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit, recent, estimările privind creşterea economiei româneşti în 2019 şi 2020, la 3,1% şi, respectiv 3%.
Între statele occidentale, economia Germaniei a crescut în primul trimestru cu 0,7% în termeni anuali şi cu 0,4% faţă de trimestrul anterior. PIB-ul Franţei a urcat cu 1,1%, respectiv cu 0,3%, iar cel al Marii Britanii cu 1,8% faţă de intervalul similar al anului trecut şi cu 0,5% comparativ cu ultimul trimestru din 2018. Economia Spaniei a crescut cu 2,4%, respectiv cu 0,7%, iar cea a Italiei cu 0,1%, respectiv cu 0,2%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *