Interese personale sau de partid? – Ministrul Niculae Badalau, acuzat ca blocheaza un important proiect strategic

Totul a inceput saptamana trecuta, cand in presa nationala a bubuit o stire care a fost preluata de toate jurnalele importante – ministrul Badalau ar sacrifice interesele strategice ale tarii, pe tipsia intereselor personale.
Sunt acuzatii dure in care sunt vizate firme „de casă” ale PSD, ale căror interese ar fi dus la blocarea proiectelor de dezvoltare ale companiei de stat Transgaz si care par sa arunce in aer independenta energetica a României.
Site-ul Romania TV, o publicatie apropiata de PSD da publicitatii toata increngatura si admite ca unul din principalii beneficiari ar fi chiar Niculae Bădălău, ministrul Economiei, care ar detine majoritatea acţiunilor din cadrul companiei naţionale prin firmele Gecor Prod Construct 94 Srl, Kirilic Group Srl și Anastamar Construct Srl, firme controlate de Gheorghe Cuşă, al cărui fiu, George Cuşă, este naşul lui Gabriel Bădălău, fiul demnitarului.
De remarcat ca, dupa ce “a facut valuri”, RTV.net a scos materialul de pe site…
Nu avem dovezile ca lucrurile stau chiar asa cum sunt prezentate, dar nu putem sa nu corelam ceea ce scrie presa nationala cu o sedinta cu primarii din Giurgiu, la care au fost invitati si reprezentanti ai Transgaz, pentru a se stabili traseele aductiunilor de gaze in fiecare localitate. Cine va face aceste lucrari, despre ce sume este vorba? Sunt sau nu sunt interese mari in joc? – la fel de mari ca si sumele care se vehiculeaza ca vor fi cheltuite pentru aceste lucrari…
Haideti sa vedem principalele titluri din presa nationala, care se refera la acest caz…

Interesele personale ale ministrului economiei blochează... – RTV.net
https://www.romaniatv.net/interesele-personale-ale-ministrului-econ…
Translate this page
5 days ago – Interesele firmelor de casă ale PSD au dus la blocarea proiectelor de dezvoltare … de stat Transgaz şi aruncă în aer independenţa energetică a României. … Unul din principalii beneficiari ar fi chiar Niculae Bădălău, ministrul ..

Ultimul nume pe lista demnitarilor care pun Transgaz pe foc
15 mar, 19:03 | ECONOMICA.net
Ministrul Bădălău așează bomoboana pe coliva Transgaz pentru a introduce firmele preferate la licitații pentru alimentare cu gaze, deși nu acesta este rolul companiei. La marea colivă din sistemul energetic au lucrat până acum, indirect sau nu, și alte măni dibace, de la Ionut Mișa, Eugen Teodorovici sau Darius Vâlcov. Dacă totul continuă pe aceste coordonate, la parastasul național sunt așteptați Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Iulian Iancu, Anton Anton și alți meseni iluștri

14 martie 2019 – Cotidianul
Cine este ministrul acuzat că blochează un proiect strategic
Acuzații dure în care sunt vizate firmele „de casă ” ale PSD ale căror interese ar fi dus la blocarea proiectelor de dezvoltare ale companiei de stat Transgaz şi care par să arunce în aer independenţa energetică a României, potrivit economica.ro care citează RTV. În aceste zile a apărut în spaţiul public informaţia potrivit căreia proiectele de dezvoltare ale Transgaz sunt blocate, după ce, în 12 martie 2019, Adunarea Generală a Acţionarilor nu a votat finanţarea Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale (PDSNT) în perioada 2018-2027.
Potrivit surselor citate, unul din principalii beneficiari ar fi chiar Niculae Bădălău, ministrul economiei, minister care ar deţine majoritatea acţiunilor din cadrul companiei naţionale, prin Gecor Prod Construct 94 Srl, Kirilic Group Srl Şi Anastamar Construct Srl, firme controlate de Gheorghe Cuşă, al cărui fiu, George Cuşă, este naşul lui Gabriel Bădălău, fiul demnitarului.
Reamintim faptul că statul român, prin Ministerul Economiei, a respins finanţarea “Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2018 – 2027” propusă de operatorul național de transport gaze naturale Transgaz. Motivul invocat este insuficiența informațiilor referitoare la gazele care urmează să fie extrase şi transportate astfel încât viitoarele investiţii să se suţină economic. Cel mai important proiect în care Transgaz este implicat este BRUA, adică interconectorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria.

joi, 14 martie 2019 – Evenimentul Zilei
Omul lui Dragnea, favoruri pentru Rusia. Culisele unei afaceri care ne pune în pericol independența energetică
Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, pare mult mai bine orientat în apărarea intereselor firmelor de casă ale PSD, ceea ce a condus la blocarea proiectelor de dezvoltare ale companiei de stat Transgaz, punând în pericol independenţa energetică a României. Gigantul Gazprom pare unicul câștigător în toată această ecuație.
Interesele firmelor de casă ale PSD au dus la blocarea proiectelor de dezvoltare ale companiei de stat Transgaz şi aruncă în aer independenţa energetică a României. Rusia şi proiectele lor energetice sunt câştigătorii absoluţi din această poveste.
(…) Potrivit România TV, în spatele unei asemenea decizii se ascund interese ale unor firme „de casă” ale decidenților, aceștia urărind să obţină netransparent contracte grase pentru lucrări de investiţii la infrastructura de transport gaze. Unul din principalii beneficiari ar fi chiar Niculae Bădălău, ministrul Economiei. Ministerul deţine majoritatea acţiunilor din cadrul companiei naţionale prin Gecor Prod Construct 94 Srl, Kirilic Group Srl și Anastamar Construct Srl, firme controlate de Gheorghe Cuşă, al cărui fiu, George Cuşă, este naşul lui Gabriel Bădălău, fiul demnitarului.
Protejarea firmelor apropiaţilor săi pare să prevaleze pentru ministrul Economiei, acesta uitând de angajamentele asumate de compania naţională, respectiv realizarea proiectelor de interes european (BRUA şi interconexiunile cu ţările limitrofe deja vizate de planul respectiv).
Intențiile ministrului şi ale apropiaţilor săi riscă să transforme SNT într-o mare reţea de locală, deşi, faţă de UE, statul român şi-a asumat un rol regional mai important, care să contrabalanseze dominaţia gazelor ruseşti.