La doi pasi de Giurgiu, saracia este la ea acasa

La doi pasi de Giurgiu, saracia este la ea acasa
Zeci de oameni scormonesc zilnic pamântul, intr-o fosta groapa de gunoi pentru deseuri chimice, pentru a scoate fier vechi.

La doi pasi de Giurgiu, saracia este la ea acasa
La doi pasi de Giurgiu, saracia este la ea acasa

Fortati de saracia in care traiesc, oamenii sapa in ruinele fostului combinat chimic, toata ziua, dupa care, cu sacoteii plini de fier, se duc la centrele de colectare, unde sunt platiti si cu cate 80 de bani kilogramul de fier vechi.
Impinsi de neajunsuri, dar si de foame, oamenii sapa si dau cu barosul zece ore pe zi. Si asta pentru câteva kilograme de fier vechi. Pe care administratorul unui centru de colectare le plateste cu bani din buzunar, fara factura, fara chitanta, fara bon fiscal…

„Magnetii” vii ai fierului vechi
Oamenii câstiga câteva zeci de lei pe zi si spun ca asta este singura lor sursa de venit.
„Adunam intre 10 si 40 de kilograme de fier vechi… Dupa cât de fortosi suntem… Unii mai mult, altii mai putin” se destainuie Gheorghe Vasile, pe care l-am prins intr-o pauza… Rezemat in coada barosului de câteva kile bune, Vasile ne spune ca a lasat copiii cu o vecina si a venit sa munceasca si sa câstige un ban… Alaturi de el se afla sotia – Gina. „Avem sase copii, care cer de mâncare, imbracati… Cautam de lucru, undeva legal, dar nimeni nu ne baga in seama. Avem un an de când muncim aproape zilnic in stilul asta. Daca mergem sa ne angajam undeva, se uita la noi chiorâs, spun ca suntem tigani si nici vorba de angajare. Ne simtim aruncati la marginea societatii…”.

„Primarul nu vrea sa stie de noi – s-a izolat!”
Povestea cautatorilor de fier vechi care isi fac veacul pe la periferia orasului, in fostele bazine industriale este aproape identica. Zilnic sparg cu barosul placile de beton in cautarea fierului folosit la armare. Bucati de fier care, vândute in centrele de colectare, le asigura traiul zilnic.
Radu Petruta, Muscalu Florin si Muscalu Iulian fac parte din aceeasi familie. Muncesc impreuna cu barosul si cu mâinile goale pentru ca din jumatate in jumatate de ora sa scoata din blocul de beton o bucata de fier.
„De ani de zile ducem blestemul asta pe cap. Am lucrat la DADP, insa ne-au dat afara. Noua luni in somaj, apoi a inceput calvarul. Nimeni nu are nevoie de noi, nicaieri. Am incercat sa mergem la primar, dar nu putem sa intram ca sta izolat acolo in birou. Avem cinci copii, nepoti, stam la camin, ca vai de noi. Va spun sincer ca sunt zile intregi când nu avem ce mânca. La intretinere am acumulat datorii. Nu stim incotro sa apucam. Ne e rusine ca am ajuns sa cautam prin gunoaie, o familie intreaga, sa-i punem si pe astia mici sa traga la baros, dar asta e situatia… Ce sa facem, sa furam, sa dam in cap cuiva?” – ne-a spus cu amaraciune in glas Radu Petruta…

„Armata” saracilor curata ruinele democratiei
Zi de zi, o „armata” de oameni fara locuri de munca sapa in ruinele fostei industrii giurgiuvene, pentru a gasi fier vechi.
Cautatorii de fier sunt saraci, iar fierul vechi este, deocamdata, mijlocul lor de subzistenta. Singurul…
O „armata” de de saraci, unii insotiti de copii zdrentarosi, se plimba cu fiarele lor vechi pentru câtiva banuti.
Lucreaza in economia subterana, in mod organizat. Nu sunt din cei care fura cabluri de cupru sau sine de cale ferata… Ei sunt adevarati „magneti” ai fierului ascuns de democratie sub presul promisiunilor de mai bine…