Niculae Badalau: “Lucrarile la aeroportul din judetul Giurgiu vor incepe in aceasta toamna”

Declaratia a fost facuta in conferinta de presa sustinuta la sediul PSD Giurgiu, vineri, 6 septembrie 2019, ora 13:30, dupa care, ministrul Badalau a postat acelasi anunt si pe contul sau de facebook.
Sigur ca publicatiile centrale au preluat postarea, “au facut caterinca”, insa nu avem, inca, niciun motiv sa credem ca anuntul ministrului economiei nu ar fi de buna credinta…
Asadar, senatorul Niculae Badalau, presedinte al PSD Giurgiu si ministru al Economiei a anuntat ca in judetul Giurgiu, “intr-o locatie secreta, deocamdata” se va construi cel mai mare aeroport privat din Europa, in colaborare cu o companie din Emiratele Arabe Unite.“In aceasta saptamana am avut o intalnire, impreuna cu premierul Viorica Dancila, cu reprezentantii companiei care va construi aeroportul privat de la Giurgiu. Lucrarile la Aeroportul Constantin Brancusi ar putea incepe in luna octombrie a acestui an, locatie este inca secreta, dar va pot spune ca perimetrul aeroportului se va intinde pe o suprafata de 2.500 de hectare.
Ministerul Economiei, alaturi de alte ministere isi vor aduce contributia la aceasta investitie”, a declarat Niculae Badalau.
Ministrul giurgiuvean a mai precizat ca incearca sa introduca in ecuatie si Consiliul Judetean Giurgiu, pentru ca, a declarat el, si autoritatile judetene au nevoie de bani…
Ministrul Economiei a mai spus in cadrul conferintei de presa ca aeroportul va fi functional total in maximum 5 ani, va avea terminale atat pentru pasageri cat si pentru marfa, iar pe orizontala vor avea de castigat multe firme private din Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *