Prima persoană din Giurgiu vaccinată împotriva COVID-19 este… din Bolintin Vale

Astăzi, 6 ianuarie 2021, în judeţul Giurgiu a început, în sfarşit, campania de vaccinare împotriva COVID-19.
Prima persoană vaccinată a fost managerul Spitalului Orăşenesc din Bolintin Vale, medicul Lucian Horhotă.La eveniment a participat şi prefecta judeţului, Aneta Matei, care s-a arătat mulţumită de începutul acestei acţiuni şi a făcut remarci dure vis a vis de cei care se fac vinovaţi de întarzierea începerii vaccinării în judeţul Giurgiu:”Este un motiv de bucurie că am început campania de vaccinare şi în judeţul Giurgiu. Nu mai este niciun secret, faptul că judeţul Giurgiu este ultimul judeţ din ţară în care s-a început vaccinarea. Asta s-a întamplat din cauza conducerii Spitalului Judeţean Giurgiu, care a întarziat în mod nejustificat pregătirile pentru campania de vaccinare. Nu au terminat la timp lucrările pentru Centrul de vaccinare, nu au ştiut să introducă pe tablete toate programările, etc… Probabil că aşa a inţeles conducerea spitalului să fie loială vechii conduceri a Consiliului Judeţean, dar au făcut acest lucru in detrimentul giurgiuvenilor.
Este foarte important ca populația să conștientizeze faptul că administrarea unui vaccin împotriva COVID-19 reprezintă unul dintre instrumentele necesare pentru limitarea efectelor pandemiei. Acest lucru nu înseamnă că nu mai trebuie respectate restricțiile și măsurile igienico-sanitare. Dimpotrivă, doar prin coroborarea tuturor măsurilor putem spera că vom scăpa de pandemia care ne-a creat atâtea probleme tuturor”, a precizat prefectul Aneta Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *