Protest al polițiștilor în ultima zi din 2020

Polițiștii giurgiuveni din Poliția Națională, Poliția de Frontieră și Penitenciare, au pichetat astăzi, 31 decembrie 2020, sediul Prefecturii Giurgiu.
Polițiștii își arată astfel dezacordul cu privire la propunerea Guvernului de a le fi înghetate salariile și de a nu mai fi indexate pensiile polițiștilor cu rata inflației.La acțiunea, care are loc la nivel național, au participat polițiști din Sindicatul Polițiștilor Europeni “EUROPOL”, Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, Sindicatul Agenților de Poliție si Sindicatul Național al Polițiștilor si Personalului Contractual.Reprezentanții sindicatelor au depus un memoriu adresat prefectei de Giurgiu – Aneta Matei – reprezentant al Guvernului în teritoriu, semnat de vicepresedintele sindicatului EUROPOL, Dan SALTELECHI si Președintele Sindicatului Polițiștilor de Penitenciare Giurgiu, Șerban OPRICĂ, memoriu pe care îl prezentăm mai jos:

MEMORIU
În atenția doamnei Prefect, Aneta MATEI
Ca urmare a promovării Ordonanței de urgență cu privire la măsuri fiscal bugetare, care conține prevederi referitoare la înghețarea drepturilor, noi, Sindicatul Polițiștilor Europeni “Europol”-Filiala Giurgiu și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare Giurgiu, vă solicităm să întreprindeți toate demersurile necesare pentru ca personalul din cadrul familiei ocupaționale „Apărare, ordine publică și securitate națională” să fie exceptat de la prevederile Art. I alin. (1), (3), (5) și Art. VIII alin. (7) din proiectul de Ordonanță de urgență.
Principalele argumente pentru această solicitare expresă sunt reprezentate de următoarele aspecte:
1. Polițiștii, alături de jandarmi, sunt în linia întâi în lupta cu pandemia, fiind printre cei mai expuși riscului de îmbolnăvire. Acest lucru a generat îmbolnăviri și decese peste media angajaților din alte familii ocupaționale, având peste 12.000 de colegi infectați și 30 de decese.
2. Polițiștii nu au beneficiat de nicio compensație în bani pentru expunerea la riscul de infectare asemenea altor categorii de bugetari cum sunt cadrele medicale, asistenții sociali etc.
3. Prin adoptarea OUG nr 75/2020 s-a pus în executare Decizia ICCJ nr 51/2019 cu privire la unele echități salariale. Acest lucru a condus la acordarea unor sume de bani care au apropiat și mai mult polițiștii de nivelul salariului stabilit pentru 2022. Asta înseamnă că tranșa de majorare salarială prevăzută pentru 2021 va fi mai mică decât cea din 2020, și pe cale de consecință și efortul bugetar mult diminuat.
4. În ultimii ani au ieșit la pensie foarte mulți polițiști și s-au angajat tineri. Diferențele salariale dintre cei ce au ieșit la pensie și cei nou angajați sunt însemnate, ceea ce face ca sumele prevăzute pentru salariile polițiștilor să fie mai mici pe total minister.
5. Aceste măsuri vor afecta, în primul rând, pe cei ce îndeplinesc condițiile de pensionare care au ales să rămână în sistem până vor ajunge la salariul stabilit în Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Însă în condițiile înghețării drepturilor salariale, nu vor mai avea un interes să rămână în serviciu și vor opta pentru trecerea în rezervă.
6. Deficitul major de personal, care ajunge în unele structuri operative până la 50%, implică efort suplimentar din partea colegilor în activitate, efort care nu este compensat în bani, iar timp liber nu poate fi acordat. Acest efort suprasolicită oamenii și conduce la epuizare fizică și psihică prematură (speranța de viață a polițiștilor și militarilor este de aproximativ 60 de ani, cu mai puțin de 10 ani decât în cazul altor categorii de pensionari).
În situația în care nu veți da curs revendicările noastre, suntem nevoiți să declanșăm forme de protest după cum urmează:
● Pichetarea prefecturilor în județe și a MAI în București
● Aplicarea avertismentelor pentru toate faptele de natură contravențională constatate
● Refuzul de îndeplinire a atribuțiilor care nu sunt prevăzute în fișa postului (verificare izolați, înmânare decizii de izolare/carantinare etc)
● Refuzul de efectuare a orelor suplimentare și a oricăror forme de continuitate
● Suspendarea activității, similar judecătorilor și grefierilor
Cu stimă,
Președintele Filialei Giurgiu a Polițiștilor Europeni EUROPOL                                                          Președintele Sindicatului Polițiștilor de Penitenciare Giurgiu

Dan SALTELECHI                                                                                                                                                                                Șerban OPRICĂ