Record negru la Giurgiu: 132 de persoane infectate la 138 de teste

Din 138 de teste efectuate în ultimele 24 de ore în judeţul Giurgiu, 132 au fost pozitive. Iar autoritătile ne spun ca stăm bine…
In această situaţie sumbră, DSP-ul doarme în pantofi, iar Instituţia Prefectului ne bombardeaza cu comunicatele sterile de la DSU, CNSU sau GCS.
Au trecut aproape două săptămâni de la ultima statistică a ratei incidenţei pe localităţi, în care municipiul Giurgiu trecuse de 5 infectaţi la mia de locuitori. De atunci, numărul de teste pozitive creşte zilnic, auzim de persoane apropiate care sunt în carantină sau în spitale din ţară, instituţiile administraţiei publice sunt aproape blocate de numărul mare de persoane infectate şi nimeni nu anunţă populaţia că situaţia este scapată de sub control, că scapă cine poate, că suntem pe cont propriu…
Auzim doar “goarna” care bântuie apocaliptic pe străzi spunându-ne cât e de eficace masca neconformă şi spălatul pe maini.
Autorităţile au luat şi ele exemplul lui Pilat din Pont…
I.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *