„Transfer de putere” la PSD Greaca

"Transfer de putere" la PSD Greaca
"Transfer de putere" la PSD Greaca

Badalau lucreaza din greu la o noua constructie in PSD, folosind… daramarea.
Altfel nu ne putem explica cum de a ajuns sambata la Greaca si a organizat pe fuga o sedinta cu organizatia (fantoma) PSD pentru a unge un nou presedinte. Si ce presedinte. Un om integru, fara pata, fara sa fie cumva traseist… Este vorba de viceprimarul comunei, domnul Surduleasa Florentin.
Surse din localitate au avut numai cuvinte de lauda pentru domnia sa, si de felicitari pentru domnii Niculae Badalau si Vasile Andronache, promotorii acestei achizitii.
Se spune ca domnul viceprimar ar fi fost demis de la PNL, impreuna cu consilierii respectivului partid, pentru pactizare cu dusmanii de clasa de la PDL. pedelisti care l-au sustinut si pe el si pe consilierii respectivi… pana sambata. Cand Surduleasa a fost transferat (sau luat de bun) la PSD. Direct in functia de sef al organizatiei locale. Lucian Iliescu si-o fi dat avizul pentru transferul asta?
Sedinta fulger s-a bucurat de prezenta a circa 50 de „greceni”, care au plecat imediat la o cinzeaca sa faca o analiza „la cald” asupra evenimentului care i-a bulversat ideologic.
Ar mai fi de remarcat ca fostul presedinte al PSD Greaca, Sandu Mituta, nici macar nu a fost anuntata de aceasta sedinta, in care a fost destituita. Macar sa faca un proces verbal de predare – primire.
Dupa cinci ani de activitate in PSD, femeia s-a vazut inlaturata, fara ca macar sa stie motivul. Desi se pare ca motivul este luat dintr-o emisiune OTV, in care se spunea ca poporul OTV s-a mai marit cu organizatia PSD din Putul Greci… Fara niciun alt comentariu.
Nu comentam nici noi modul in care s-a facut transferul de putere la organizatia Greaca. Poate ca vom avea o reactie oficiala…