Biblioteca Județeană a organizat la Buturugeni o sărbătoare a cuvântului românesc

Este lăudabilă inițiativa directorului Bibliotecii județene “I.A.Bassarabescu”, Daniela Bardan, de a organiza și desfășura o diversitate de activități cu cartea, în mai multe localitati din județul Giurgiu, activitati menite să aducă la normalitate rolul bibliotecilor comunale.
Un astfel de eveniment cultural s-a desfășurat în ziua de 17 septembrie 2019, în comuna Buturugeni – lansarea a patru volume de versuri ale poetului din localitate, Victor Pencu – manifestare culturala moderată, cu multă pricepere, de primarul Dumitru Preda.
La eveniment au fost prezenți, printre alții: actrița și regizoarea Ileana Popovici, revenită în satul natal, preotul paroh, directorul școlii, viceprimarul și secretarul localitatii, profesoara de limba și literatura română, bibliotecara, pentru a menționa doar câteva personalități ale comunității, iubitoare de vers românesc. S-a dovedit acest lucru prin vorbele alese, rostite despre cărțile prezentate, de poetul din Gâștești, care îmbină atât de armonios munca pământului cu priceperea versului.
Nu a lipsit nici debutul literar – doamna Dana Ene, fiică a satului, a lecturat din creațiile sale, aflate, deocamdată în manuscris.
Manifestarea a fost încheiată de un grup de elevi, îmbrăcați în frumoase straie românești, care au recitat din versurile poetului Victor Pencu, au cântat și apoi au prezentat un program de dansuri populare specifice zonei.
Sărbătoarea cuvântului românesc a fost extinsă dincolo de sala de festivități a Primăriei, în exterior a fost amenajata o expoziție de cărți, care au fost răsfoite de localnicii care au trecut cu diferite probleme pe la Primărie.
Emil Talianu