Publicat : vin, feb. 22nd, 2019

FC Bolintin Malu Spart începe returul cu meci în deplasare

Sâmbătă, 23 februarie 2019, de la ora 15.00, FC Bolintin Malu Spart va juca, în prima etapă a returului ligii a IV-a, seria Nord, în deplasare la Maxima Hobaia. La primul său joc din acest an, antrenorul Florin Angel nu concepe alt rezultat decât victoria bolintinenilor,
Evident, obiectivul trupei din Bolintin este obţinerea unei noi victorii care să menţină la trei puncte avansul faţă de rivala Argeșul Mihăilești.
Conducerea celor de la Bolintin Malu Spart a dus o campanie de achiziţii reuşită, poate cea mai importantă la nivelul eşalonului Ligii a IV-a din judetul Giurgiu,
singurul jucător care a părăsit echipa fiind Nicolea Zuluf.
Se pare ca, în oraşul Bolintin Vale, locație unde îsi desfășoară activitatea echipa, fotbalul “se mănâncă pe pâine” – FC Bolintin a mai fost campioană a judetului Giurgiu de mai multe ori, ultima dată în anul 2013, însă, iubitorii „sportului rege” – nu puţini la număr – doresc mai mult. Ei vor ca “Bolintinul lor” lor să ajungă în Liga a III-a, cu atât mai mult cu cât potenţial uman există, iar cu o strategie clară, echipa lor poate ajunge acolo unde a mai fost – în al treilea eșalon fotbalistic din România.
Pentru ca acest deziderat sa se implineasca, autorităţile locale de la Bolintin Vale trebuie să susţină acest demers.

Iata care este lotul echipei pentru returul campionatului:
Portari: Copil Ioan, Condea Andrei;
Fundași: Ștefan Vlad, Pădurețu Alexandru, Dan Cațaros, Mihai Gabriel, Roșioru Florin, Cone Giani;
Mijlocași: Vărzaru Andrei, Gheorghiu Dragoș, Curt Mituș, Măricuță Adrian, Apetrachioaie Nicolae, Pîrvu Alin, Datcu Florin, Vărzaru Alexandru, Matei Ionel, Țoropoc Adrian, Croitoru Valentin;
Atacanți: Iancu Laurențiu, Bilciurescu Mihai, Constantin Alexandru, Păun Ștefan
Antrenori: Florin Anghel și Pădurețu Alexandru
Președinte: Gabriel Bădălău
Secretar: Pricopie Alexandru

Sosiri in lot:
Bilciurescu Mihai – AS Agrogold Bujorul Vlad Țepeș
Măricuță Adrian – AS Mihai Bravu
Pîrvu Alin – AS Unirea Cosoba
Datcu Florin – FC Bolintin Deal
Apetrachioaie Nicolae – AFC Vis de București
Condea Andrei – ACS Victori București

Despre autor

-