Interliga judeteana de fotbal, desfasurata la baza sportiva Energia Remus

Duminica, 2 iunie, la baza sportiva a Clubului Sportiv Energia Remus s-a desfasurat Interliga judeteana pentru copii nascuti intre anii 2009 – 2012, competitie la care au participat echipe din patru judete din sudul Romaniei.Despre acest eveniment sportiv ne-a oferit amanunte Florentin Barbu, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal (AJF) Giurgiu:
“Competitia la care asistam astazi a fost organizata de Asociatia Judeteana de Fotbal (AJF) Giurgiu, cu sprijinul Federatiei Romane de Fotbal (FRF), iar noi, AJF, organizam acest eveniment pentru a doua oara…
Sunt patru judete care si-au trimis echipele aici: Giurgiu, Teleorman, Calarasi si Ialomita, iar echipele provin atat de la cluburi sportive scolare, cat si de la cluburi private.De asemenea, de la aceasta competitie nu lipsesc “vanatorii de talente” – reprezentanti ai unor importante cluburi din Bucuresti, care urmaresc cu interes evolutia micutilor fotbalisti.
Baza sportive a clubului Energia Remus este foarte bine intretinuta si ofera conditiile necesare desfasurarii acestei competitii…In ce priveste modul de desfasurare, am impartit terenul in patru terenuri mai mici si fiecare categorie de varsta are teren si porti proprii…
Aceasta este penultima etapa a acestei competitii si urmeaza ca saptamana viitoare sa aiba loc ultima etapa, la Calarasi, unde va avea loc si o festivitate de premiere”, a declarat presedintele AJF Giurgiu, Florentin Barbu.