Interesul pentru biletele de tratament balnear rămâne ridicat în județul Giurgiu. Până la data de 22 aprilie 2026, la nivelul Casa Județeană de Pensii Giurgiu au fost depuse 826 de cereri, majoritatea – aproximativ 80% – vizând perioada iunie–septembrie 2026.
Pentru prima serie de tratament, Casa Națională de Pensii Publice a alocat 20 de locuri, dintre care 10 au fost deja repartizate. Durata unui sejur este de 16 zile, din care 12 zile sunt dedicate tratamentului balnear.
Reprezentanții instituției reamintesc că cererile trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile înainte de prima lună din perioada solicitată. Pentru a fi luată în considerare, cererea trebuie completată integral (față-verso) și însoțită de documentele justificative necesare.
Solicitanții trebuie să menționeze o singură perioadă dorită, care poate include mai multe serii din luni diferite. De asemenea, pot indica alte persoane cu care doresc să meargă în aceeași stațiune și în aceeași perioadă, dacă și acestea au depus cereri.
Conform reglementărilor în vigoare, o persoană poate beneficia de un singur bilet de tratament pe parcursul unui an calendaristic și poate opta pentru maximum trei stațiuni. Responsabilitatea completării corecte a datelor revine integral solicitantului.
Cererile, însoțite de copie după actul de identitate, pot fi transmise prin poștă, fax, e-mail sau depuse direct la sediul instituției.
Pot beneficia de tratament balnear pensionarii din sistemul public, asigurații și beneficiarii unor legi speciale. În cazul pensionarilor, contribuția este de 50% din cuantumul brut al pensiei. Pentru salariații cu venituri sub sau egale cu salariul mediu brut pe economie, contribuția este de 50% din prețul biletului, în timp ce cei cu venituri mai mari suportă integral costul.
În situația în care un bilet repartizat nu este ridicat, solicitantul mai poate primi un alt bilet doar din cele rămase nevalorificate sau pentru o altă serie, la cerere. Refuzul nejustificat duce la pierderea dreptului de a mai beneficia de un bilet în același an.
Cele mai solicitate stațiuni sunt Căciulata, Olănești, Sovata, Băile Herculane, Mangalia, Techirghiol, Govora, Eforie Nord, Neptun, Covasna, Sărata Monteoru, Vatra Dornei, Felix și Geoagiu.
Pentru seria I, cu intrare în stațiune în data de 27 aprilie 2026, au fost repartizate 20 de locuri, dintre care 7 gratuite, în stațiunile Amara, Pucioasa, Olănești, Covasna și Sărata Monteoru.
Totodată, instituția precizează că drepturile acordate în baza art. 3¹ din O.G. nr. 105/1999, respectiv indemnizația lunară și facilitățile aferente, vor fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2027.
