Piața muncii din România trece printr-o schimbare importantă, iar motorul acestei transformări este Generația Z. Potrivit studiului „Employee Sentiment România 2026”, aproape patru din zece tineri cu vârste între 18
Monden
Piața muncii din România trece printr-o schimbare importantă, iar motorul acestei transformări este Generația Z. Potrivit studiului „Employee Sentiment România 2026”, aproape patru din zece tineri cu vârste între 18
Grecia rămâne una dintre destinațiile preferate de vacanță ale românilor, însă specialiștii îi sfătuiesc pe turiști să își planifice cu atenție și modul în care își gestionează banii pe durata
La sediul Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu s-a desfășurat joi, 11 iunie, cea de-a IV-a ediție a concursului de educație anticorupție „Alege să fii corect!”, eveniment organizat de Consiliului Județean Giurgiu,
Prognoza meteo pentru următoarele zile aduce un tablou de iarna, cu zăpadă, rafale de vânt și temperaturi care vor coborî la valori geroase în toată țara. ANM avertizează că episodul
O anumită parte a presei locale se dădea de ceasul morții, în urmă cu vreo zece zile, că la Giurgiu se toarnă fundația noului partid cu veleități suveraniste al lui
Există în cultura universală două tipuri de comori: pe de o parte descoperirea unei valori imense, într-un moment norocos (și poate cu ceva aventuri, în spiritul cărților și filmelor care
Astazi, 22 septembrie, Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc la ora 21:19, acest lucru marcand Echinocţiul de toamnă. Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est
La prima vedere, viața noastră pare să fie guvernată de decizii raționale. Ne alegem hainele dimineața, reacționăm la ce ni se spune, luăm decizii legate de carieră, iubire sau sănătate.
Colecționarii români sunt motivați în principal de rațiuni estetice și personale atunci când achiziționează lucrări de artă, însă o parte semnificativă dintre aceștia (46%) iau în calcul și beneficii de
Dintre toate trăsăturile de personalitate, încrederea poate fi cel mai puternic corelată cu succesul. În afaceri, încrederea ne ajută să ne asumăm riscuri şi să vedem oportunităţi. În relații, ne