Narcis Coman – cetatean de onoare al municipiului Giurgiu

In sedinta ordinara a Consiliului local Giurgiu, de joi, 29 august, consilierii locali au aprobat in unanimitate de voturi Proiectul de hotarare care prevedea acordarea Titlului de „Cetatean de Onoare al Municipiului Giurgiu” pentru marele portar Narcis Radut Coman.

In expunerea de motive a primarului Nicolae Barbu se face o trecere succinta in revista a „drumului” glorios al marelui sportiv giurgiuvean: „…va numarati printre putinele mari personalitati sportive ale tarii care au plecat de pe aceste meleaguri. Sunteti nascut in 1946 la Giurgiu, aici ati inceput asaltul fotbalistic spre marea performanta. Incet, incet ati devenit unul din cei mai buni portari de fotbal ai tarii. Ati evoluat de-a lungul timpului la mai multe echipe: Dunarea Giurgiu, Steaua, FC Arges cu care ati luat un campionat…”. Vizibil emotionat, marele sportiv a declarat ca aceasta distinctie il onoreaza mai mult decat Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a primit din partea presedintelui Traian Basescu. Dupa festivitatea de premiere si inmanarea Titlului de Cetatean de Onoare al Municipiului Giurgiu, primarul Nicolae Barbu i-a spus, in fata tuturor celor prezenti la sedinta de Consiliu local, lui Narcis Coman ca il numeste consilier personal pe probleme de sport si coordonator in cadrul Clubului CSM Dunarea Giurgiu.