In perioada 10-20 octombrie, trei dintre minorii internati in Centrul de Reeducare Buzias vor fi prezenti la Salonul Auto Bucuresti, insotind masina de teren „Zorro”, construita in cadrul proiectului de „ De la zero la Zorro”.
Proiectul „De la zero la Zorro” este parte a unui proiect de o mai mare amploare „Descopera-ti potentialul!”, lansat de Asociatia Barbatilor Crestini din Timisoara si are drept scop implementarea si consolidarea valorilor moral crestine pentru persoanele minore aflate in executarea unei sanctiuni privative de libertate, descoperirea si dezvoltarea unor aptitudini naturale precum si dobandirea disciplinei personale si a respectului pentru autoritate.
Proiectul s-a desfasurat in perioada 12 iunie – 25 septembrie 2013, implicand zece dinte minorii custodiati si un grup de mecanici voluntari , analogia dintre numele proiectului si situatia beneficiarilor fiind acea ca, odata institutionalizati, acesti tineri sunt priviti de catre societate ca niste „zerouri” sau „rebuturi”, eticheta pastrata, din pacate, si dupa punerea lor in libertate. La internarea in centru, ca urmare a istoricului de viata, a feedback-ului pe care il primesc de la familie si societate, copiii pot considera ca nu sunt buni de nimic, ca sunt un zero, ca par a fi aruncati in cosul de gunoi al societatii, si au, poate, sentimentul ca nu vor mai fi ceva sau cineva niciodata.
Proiectul pleaca de la premisa ca tanarul aflat in conflict cu legea penala, ajutat si indrumat de catre semenii lui, se poate transforma dintr-un „zero” (rebut) intr-un adevarat „Zorro”, devenind un barbat responsabil, cu anumite deprinderi practice, cu valori si principii morale sanatoase fiind un castig pentru familia de provenienta si implicit pentru societate.
Proiectul „De la Zero la Zorro” exprima plastic prin titlul, scopul Centrului de Reeducare Buzias: acela de a asigura educatia si asistenta minorilor in vederea reintegrarii sociale, avand in vedere faptul ca privarea de libertate duce la izolarea sociala si marcarea negativa a personalitatii. Astfel,tinerii implicati in proiect au invatat sa urmeze o disciplina de munca, si-au insusit notiuni teoretice si practice de mecanica si design si stiu sa lucreze in echipa. Dar cel mai important lucru este ca au invatat ca nimic nu este pierdut.
„ Zorro” – masina de teren de exceptie construita din masini si piese de schimb casate, va fi scoasa la licitatie, in cadrul Salonului Auto Bucuresti, fondurile obtinute fiind folosite pentru amenajarea unui teren de sport modern, cu gazon sintetic, echipat pentru minifotbal, baschet, volei si handbal, destinat activitatilor sportive derulate de catre minorii internati.
De mentionat ca doi dintre tinerii implicati in acest proiect sunt din Giurgiu.
