Ziua Mondiala de Lupta impotriva HIV/SIDA se celebreaza in fiecare an pe 1 decembrie, si este un prilej al oamenilor de pretutindeni sa se uneasca in lupta impotriva maladiei, sa fie solidari cu cei care traiesc cu boala si sa-i comemoreze pe cei care au decedat in urma acesteia.
Pentru marcarea Zilei Mondiale HIV-SIDA, sambata, 30 noiembrie, la Giurgiu a avut loc un mars organizat de Asociatia „Licurici”.
Marsul a avut ca punct de plecare Parcul Mihai Viteazul, pana in scuarul din fata Teatrului Tudor Vianu, unde s-a format o funda umana s-a spus o rugaciune si s-a tinut un moment de reculegere pentru cei care au pierdut lupta cu aceasta maladie.
Primarul municipiului, Nicolae Barbu, administratorul judetului, Dumitru Beianu si deputatul Nicolae Florian au participat la acest mars si au avut cuvinte de incurajare pentru cei prezenti la mars.
In Romania, potrivit statisticilor, la 30 septembrie, numarul persoanelor aflate in evidenta activa HIV si SIDA este de 10.261 (copii de pana la 14 ani – 329 cazuri si adolescenti/adulti – 9.932 cazuri). Numarul cazurilor cumulative 1985-2013 cu HIV/SIDA a fost de 19.026, numarul pacientilor in viata fiind de 12.119. Cazuri noi de infectie HIV/SIDA depistate in acest an in Romania, pana la 30 septembrie, au fost de 577. La 54% dintre persoanele infectate cu HIV, calea de transmitere a fost heterosexuala, iar la 29% dintre persoane calea de transmitere a fost injectabila (consumatori de droguri intravenos).
Conform estimarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, la sfarsitul anului 2012, pe glob s-au inregistrat 35,2 milioane de persoane infectate cu HIV, 2,3 milioane de cazuri noi de infectie HIV si 1,6 milioane decese prin SIDA.
In perioada 2011-2015, tema principala a Zilei Mondiala de Lupta impotriva SIDA este “Reducerea pana la zero: Zero cazuri noi de infectie HIV. Zero cazuri de discriminare. Zero decese cauzate de SIDA”.

În URSS au fost depistate primele cazuri de SIDA la studentii straini, care îsi faceau studiile în institutiile sovietice de învatamânt superior. S-a constatat ca HIV se transmite prin lichidele biologice ale organismului: sânge, sperma, secretie vaginala si lapte matern. Cercetarile au mai demonstrat ca virusul imunodeficitar se contine si în celulele creierului si ale lichidului cefalorahidian.