Primarul comunei Baneasa, Viorel Rotaru (Biju) a organizat o actiune inedita, singulara in judet, in sensul ca a „degrevat” copii de la scolile si gradinitele din localitate de (pentru nuii) corvoada de a invata poezii si cantecele pe care sa le spuna lui Mos Craciun in atat de desuetele serbari….
Asa ca a dat sfoara in toate unitatile de invatamant din satele comunei (scoli si gradinite), ca toti copiii sa se reuneasca pe 19 decembrie in sala de sport, pentru a asista la un spectacol de Craciun. Si pentru ca cei mai silitori si talentati copii din localitate sa nu se simta frustrati, in deschidere au evoluat ei pe scena…
Astfel, peste 580 de copii, insotiti de cadre didactice si parinti, au savurat un spectacol in cadrul caruia au evoluat, pe langa Mos Craciun, si cateva craciunite, reni, spiridusi si chiar Alba ca Zapada, care au fost aplaudati frenetic de copii si adulti, deopotriva.
Costul spectacolului trupei din Capitala a fost modic si a fost suportat din sponsorizari…
La finalul spectacolului, toti copiii au primit daruri de la Mos Craciun…
“Am dorit, atat eu cat si colegii din Primarie, sa avem un alt fel de spectacol anul acesta si, de ce nu, copiii sa nu mai fie stresati de emotiile urcarii pe scena, sa nu mai aiba emotii, ci sa fie destinsi. Asa ne-am hotarat sa aducel noi spectacolul la copii, si am angajat o trupa de teatru din Bucuresti. Dupa cum ati vazut, copiii au fost entuziasmati, au interactionat cu personajele… Cred ca a fost o actiune reusita, pe care o vom repeta si anul viitor. Le doresc tuturor locuitorilor comunei Baneasa sarbatori fericite si un an nou cu multe bucurii si impliniri!”, a precizat primarul Viorel Rotaru.
