Bilant pozitiv dupa un an si jumatate de mandat

Dupa mai mult de un an si jumatate de mandat, bilantul ofertei electorale a primarului Nicoolae Barbu este realizarea a peste 90% din cele 16 puncte ale contractului cu cetatenii. Astfel, 12 puncte din contract au fost realizate in totalitate, iar patru puncte realizate partial…

„Problemele financiare cu care s-a confruntat municipalitatea in aceasta perioada nu mi-au permis sa pot rezolva problemele orasului si ale cetatenilor, pe cat mi-as fi dorit. Am speranta ca urmatorul exercitiu financiar european, 2014 – 2020, va fi pentru municipiul nostru o oportunitate de a atrage fondurile necesare unei dezvoltari urbane complexe a municipiului”, a precizat Nicolae Barbu.

Dincolo de articolele prevazute in Contractul cu cetatenii, edilul sef a reusit sa acceseze si sa castige cateva proiecte europene: piata de gros pentru peste (1,6 milioane de euro), incubator de afaceri pentru tineri (400.000 euro), centrul trimodal din Zona Libera Giurgiu (15 milioane de euro), etc…

Insa, in memoria colectiva a celor care i-au dat votul in 2012, raman punctele din contractul pe care l-a semnat cu giurgiuvenii… Iata care este „starea” Contractului la un an si jumatate de mandat:

 

La inceputul mandatului:

Art. 1. CANDIDATUL va lua masuri, in prima luna de mandat, pentru a opri activitatea de ridicare a autovehiculelor de pe raza municipiului Giurgiu.

Masura realizata. „Decizia a fost luata la foarte scurt timp dupa preluarea mandatului, fara a exista efecte negative, prin intensificarea activitatilor sustinute de agentii rutieri ai Politiei Locale”.

Art. 2. CANDIDATUL va anula, in prima luna de mandat, taxa care se incaseaza in prezent pentru tranzitarea orasului de catre autovehiculele de mare tonaj.

Masura realizata. „Taxa a fost eliminata, pentru stimularea tranzitului si pentru incurajarea actiovitatilor comerciale din Zona Libera si din zona industriala a orasului”.

Art. 3. CANDIDATUL va dispune, in a doua luna de mandat, organizarea unui sondaj, in randul populatiei si al firmelor din Giurgiu, privind deschiderea circulatiei auto, de luni pana vineri, pe strada Mircea cel Batran, aceasta urmand sa functioneze, ca artera pietonala, de vineri pana duminica. Un sondaj similar va fi realizat si pentru strada Garii, privind posibilitatea redeschiderii circulatiei auto in perioada octombrie-mai, pe aceasta artera.

Masura realizata. „Sondajul a fost efectuat in urma unei decizii a Consiliului Local. Astfel, conform dorintei intervievatilor, strada Mircea cel Batran va fi deschisa traficului auto de luni pana vineri, iar traficul pietonal in zilele de sambata si duminica. Strada Garii va ramane pietonala…”.

Art. 4. CANDIDATUL va hotari, in a doua luna de mandat, crearea unui Serviciu, in cadrul aparatului de lucru al Primariei, dedicat atragerii investitorilor. Noul Serviciu se va ocupa de promovarea oportunitatilor pe care le ofera orasul Giurigiu catre ambasade, consulate, fonduri de investitii, companii multinationale, grupuri de afaceri etc., precum si de identificarea zonelor de interes din municipiul Giurgiu. De asemenea, Serviciul va elabora Strategia de atragere a investitiilor in municipiul Giurgiu, care va contine pachete de facilitati oferite investitorilor, in functie de suma investita.

Masura realizata. „Prin infiintarea acestui serviciu, au fost stabilite contacte cu peste 350 de oameni de afaceri si firme de consultanta… Astfel a fost facuta posibila cresterea numarului de firme nou infiintate. Numai intr-un an, de la 1.081, numarul firmelor a ajuns la 1.554”.

Art. 5. CANDIDATUL va dispune inlaturarea tuturor ingradirilor privind accesul cetatenilor in Primarie, stabilind un numar de 8 ore de audiente pe saptamana, in mod obligatoriu, atat pentru primar cat si pentru vice-primari. In primul an de mandat.

Masura realizata. „ A fost stabilit un program de audiente, care a fost respectat: PRIMAR, marti si joi 10:00 – 12:00; VICEPRIMAR Liviu Popazu, luni si miercuri 10:00 – 12:00; VICEPRIMAR  Alexandru Vladu, luni si miercuri 14:00 – 16:00; SECRETAR Petre Rosu, vineri 10:00 – 12:00”.

In primul an de mandat:

Art. 6. CANDIDATUL va dispune, in primul an de mandat, scutirea de la plata impozitului pe cladire, pentru o perioada intre 5 si 7 ani, pentru cetatenii care isi reabiliteaza termic locuinta, in regie proprie.

Masura realizata. „Printr-o hotarare luata de Consiliul local in august 2012, au fost stabilite criteriile si conditiile de acordare a acestei scutiri, in conditiile reabilitarii termice a locuintelor in regie proprie”.

Art. 7. CANDIDATUL va dispune, la inceputul anului 2013, anularea taxei pentru parcarea autovehiculelor in parcarile publice (cu plata pe ora), pe raza municipiului Giurgiu.

Masura realizata. „Dupa expirarea contractului de taxare a masinilor parcate pe domeniul public, pe care Primaria l-a avut cu o firma privata, de la 1 martie 2013, parcarea pe domeniul public este gratuita”.

Art. 8. CANDIDATUL va dispune, in primul an de mandat, reabilitarea si intretinerea corespunzatoare a drumurilor principale si secundare din oras. Acest demers va continua pe intreaga durata a mandatului.

Masura realizata partial. „De la preluarea mandatului au fost pietruite 32 de strazi de pamant si reabilitate strazile pietruite. Au fost asfaltate strazile Branistei, Tudor Vladimirescu, Mateescu, Cuza Voda, Dunarii, Crangului si Rozelor. Strazile din zona Abator vor fi si ele asfaltate . Dupa finalizarea proiectului de canalizare pluviala se vor asfalta si strazile din zona Soseaua Sloboziei – Ramadan – Soseaua Alexandriei – Soseaua Ghizdarului”.

Art. 9. CANDIDATUL va dispune, in primul an de mandat, acordarea de subventii pentru incalzire in mod gradual, in functie de veniturile cetatenilor, sprijinind astfel cetatenii cu venituri mici si reducandu-le factura in lunile de iarna.

Masura realizata. „In iarna 2012/2013, subventia acordata de Consiliul local a fost majorata de la 10 la 20%, iar in aceasta iarna valoarea subventiei a fost stabilita la 25%. S-au acordat in premiera si ajutoare de incalzire pentru familiile defavorizate, in completarea celui primit de la stat. Suma totala depaseste 50 de miliarde de lei vechi”.

Pana la jumatatea mandatului:

Art. 10. CANDIDATUL va asigura, in primii 2 ani de mandat, conditiile necesare pentru cresterea numarului locurilor de munca din municipiul Giurgiu cu 20%, urmand ca, pana la finalul mandatului de 4 ani, acest numar sa creasca cu peste 30%, fata de momentul preluarii mandatului.

Masura realizata. „Conform adresei nr. 7456/25.07.2012, primite din partea ITM Giurgiu, la 1 iulie 2012, in municipiul Giurgiu existau 1.081 firme  cu 11.040 salariati, iar un an mai tarziu, numarul firmelor a crescut la 1.554, iar al angajatilor la 17.823, asadar o crestere cu 60%. Aceste date sunt din sistemul electronic REVISAL, iar autencititatea lor poate fi verificata”.

Art. 11. CANDIDATUL va lua toate masurile necesare, in primii 2 ani de mandat, pentru crearea unui stabiliment pentru cainii vagabonzi in afara orasului, precum si reducerea numarului acestora prin sterilizare si programe de adoptie.

Masura realizata partial. „Am inceput prin modernizarea si extinderea adapostului existent, iar capacitatea lui actuala este de 600 de locuri. A fost adoptat regulamentul de organizare si functionare a acestui centru. De asemenea, avem un proiect de construire a unui adapost de caini comunitari cu o capacitate de 1.500 de locuri”.

Art. 12. CANDIDATUL  va dispune, in primii 2 ani de mandat, constructia de locuri de joaca pentru copii in toate cartierele, chiar si cele marginase, reabilitarea spatiilor verzi traditionale ale orasului (parcul Alei), dar si a zonelor de agrement.

Masura realizata. „Au fost amenajate 11 locuri de joaca pentru copii, la standarde moderne, iar programul va continua si in anii urmatori pentru a acoperi toate cartierele orasului”.

Pana la finalul mandatului:

Art. 13. CANDIDATUL va continua si va duce la bun sfarsit, in cei 4 ani de mandat, toate proiectele edilitare pentru dezvoltarea orasului, care sunt deja incepute.

Masura realizata. „Am avut in vedere continuarea lucrarilor si proiectelor din mandatul fostului primar, insa, prioritar a fost sa initiem noi proiecte de investitii, in sp[ecial cu fonduri europene”.

Art. 14. CANDIDATUL va asigura, pana la finalul mandatului, racordarea tuturor locuintelor din oras la retelele de apa si canalizare. In plus, se vor reabilita toate strazile din cartierele de la periferie. Costul pentru serviciul de colectare a deseurilor menajere se va diminua, avand in vedere reducerea cheltuielilor de transport, la noua locatie din Fratesti.

Masura realizata partial. „In acest moment mai sunt segmente de strazi fara apa si canalizare, acestea constituind o prioritate pentru acest mandat. In ce priveste reducerea costului de colectare a gunoiului menajer, am supus de doua ori aprobarii in Consiliul Local proiectul unei taxe de habitat pentru toti cetatenii orasului, nu numai pentru cei care au contract cu firma de salubritate. Era un proiect de hotarare care diminua suma platita lunar pentru salubritate- de la 13 lei la 8 lei pentru cetatenii de la case si de la 9 lei la 6 lei pentru cei de la blocuri – insa acest proiect nu a fost aprobat de Consiliul Local. Foarte curand voi propune furnizorului acestui serviciu, o reducere a tarifelor prin aplicarea unui management mai eficient al incasarilor”.

Art. 15. CANDIDATUL va lua toate masurile necesare, in cei 4 ani de mandat, pentru reorganizarea Politiei Locale in scopul protectiei cetatenilor si a ordinii publice.

Masura realizata. „Reorganizarea acestei directii a fost posibila la scurt timp dupa preluarea mandatului, prin desfiintarea unor compartimente de specialitate si prin cresterea efectivelor de agenti de ordine publica – de la 80 la 120 – pentru asigurarea unui climat de siguranta in municipiu”.

Art. 16. CANDIDATUL va dispune, pana la finalul mandatului, cresterea numarului de locuinte sociale destinate persoanelor nevoiase, precum si garantarea ca acestea se vor atribui exclusiv dupa criterii legale si nu clientelar. II. CANDIDATUL se obliga sa sprijine toate autoritatile publice, centrale si locale, in vederea realizarii proiectelor ce tin de: imbunatatirea starii de sanatate si a serviciilor medicale, imbunatatirea sistemului de invatamant, asistenta sociala, protejarea si prevenirea victimelor abuzurilor in familie, grija fata de pensionari, drepturile minoritatilor etc.

Masura realizata partial. „In luna decembrie 2012 au fost repartizate legal, nu dupa criterii clientelare, 55 de locuinte ANL, iar in 2014, alte 120 de locuinte vor fi atribuite beneficiarilor, in conditii de stricta respectare a legii. In urmatorii doi ani, in Giurgiu se vor finaliza peste 200 de locuinte sociale, destinate persoanelor cu venituri reduse”.