Primaria Municipiului Giurgiu a pregatit pentru giurgiuveni doua actiuni menite sa marcheze sarbatoarea romaneasca a dragostei, Dragobetele.
Prima actiune va avea loc duminica, 23 februarie 2014, la Ateneul ”Nicolae Balanescu, incepand cu ora 17,00. Este vorba despre un spectacol organizat de Centrul Cultural ”Ion Vinea” ce ii va avea ca invitati pe cantautorul Tica Lumanare, dr. Cosmin Georgescu si trupa de teatru ”Ex Toto Corde”.
Manifestarile dedicate zilei de Dragobete vor continua luni, 24 februarie 2014, cu o noua actiune – Seara lampioanelor. Incepand cu ora 18,00, cuplurile de indragostiti sunt invitate la Podul Bizetz, locatie de acum traditionala pentru astfel de evenimente, pentru a lansa lampioane zburatoare rosii, in forma de inima, ce vor crea o atmosfera romantica si un moment de neuitat.
Pentru o buna desfasurare a evenimentului care se va desfasura in aer liber (lansarea lampioanelor), reprezentantii Primariei au consultat institutia meteo de pe raza municipiului, care a dat asigurari ca vremea va fi favorabila. In raspunsul primit de la Administratia Nationala de Meteorologie, referitor la prognoza pentru perioada 24.02.2014 ora 8.00 – 25.02.2014 ora 20.00 in municipiul Giurgiu, ”valorile termice se vor mentine usor ridicate decat cele normale pentru aceasta perioada. Cerul va avea innourari, dar conditiile de precipitatie sunt reduse. Vantul va sufla moderat, cu unele intensificari. Temperatura maxima va fi de 9-10 grade Celsius.”
