In ciuda dificultatilor financiare, a taraganarii unor proiecte din diverse motive, localitatea Varasti merge incet dar sigur pe drumul modernizarii.
In urma cu o saptamana, cand incepeau sa infloreasca pomii, si sperantele primarului Vasile Preda erau… inmugurite… Cateva proiecte au inceput sa prinda contur, iar acest lucru inseamna dezvoltare si, mai ales, speranta oamenilor locului intr-o viata mai buna.
„Am satisfactia ca s-a semnat finantarea pentru un proiect de 200.000 de euro, pentru asfaltarea a 4 km de strazi din comuna. Aceste asfaltari vor fi repartizate aproximativ egal ca distanta in cele trei sate – Varasti, Dobreni si Obedeni. Mai avem un proiect care vizeaza acelasi lucru, care in circa doua luni va deveni fezabil… Asfaltarea strazilor este urgenta numarul unu a comunei…”, ne-a declarat primarul Vasile Preda.
Aceste doua proiecte au fost posibile prin asocierea comunei la un GAL din care mai fac parte comunele Colibasi si Berceni…
Dar nu sunt singurele realizari ale Primariei din Varasti. De curand a fost finalizata constructia unei hale moderne si utilate, pentru producatorii si vanzatorii de carne si produse lactate… Hala a fost consdtruita in targul saptamanal de la Dobreni, din fonduri proprii ale Primariei, si a devenit functionala din luna ianuarie 2014.
Scolile si gradinitele sunt si ele in atentia primarului, astfel ca cei 656 de copii din localitate se pot bucura de conditii la standarde inalte… iar lucrurile nu se opresc aici – pentru ca sunt multi elevi si tineri in comuna, a fost aprobata construirea a trei terenuri sintetice de minifotbal, dotate cu instalatie de nocturna, la care foarte curand va incepe constructia. Aceste terenuri completeaza o baza sportiva moderna, a carei constructie s-a finalizat duipa doi ani de munca. Vestiare, dusuri cu apa calda curenta, tribune si un gazon de invidiat, toate construite cu fonduri 3,7 miliarde de lei de la bugetul de stat si 10 miliarde cu fonduri proprii.
Revenind la scoli, tot cu fonduri proprii, scoala din Varasti a fost anvelopata anul trecut si a fost inlocuita hidroizolatia acoperisului, iar ca lucrurile sa fie in regula a fost achizitionata si o centrala termica. Scoala din Dobreni are si ea acelasi sistem de incalzire centralizat. De asemenea, la scoala mare din varasti, exista si functioneaza un sistem de supraveghere video performant, iar Primaria cauta olutii financiare pentru extinderea sistemului la toate scolile.
„Acum speram sa se definitiveze masterplanul judetului, unde suntem cuprinsi in programul de aductiune de apa potabila si canalizare… marea mea insatisfactie este aceea ca nu se finalizeaza proiectul pe care l-am depus inca de acum 8 ani, acela de aductiune a gazelor naturale. Nu stiu care sunt motivele reale ale taraganarii acestui proiect… Pentru ca suntem o zona legumicola si pentru a preveni faptele antisociale, studiem atent posibilitatea de introducere a unui sistem video de supraveghere performant in punctele cheie ale localitatii, intersectii supermarketuri, etc., ” a precizat Vasile Preda.
Asadar, dupa o perioada in care lipsa de fonduri si de interes a autoritatilor centrale a lasat localitatea Varasti „in urma” cu realizarile, iata ca lucrurile incep sa intre pe un fagas al… normalitatii, iar proiectele incep sa prinda viata.
