Sedinta CJ amanata – Vasile Mustatea „parasit” de consilierii liberali

Sedinta ordinara de astazi a Consiliului Judetean Giurgiu, in care trebuia aprobat bugetul de echilibrare pentru localitatile judetului a fost amanata… din lipsa de cvorum.

Dupa modelul brevetat de consilierii municipali liberali, consilierii PNL judeteni au facut acelasi lucru: au lipsit de la sedinta. In acest context, dupa ce s-a asteptat un sfert de ora, secretarul institutiei, Florian Dinu, a anuntat, „la dorinta presedintelui CJ” ca sedinta va fi amanata…

„La dorinta presedintelui CJ va informez ca nu s-au prezentat toti consilierii judeteni. Nu avem cvorum, astfel ca sedinta va fi amanata. Convocarea pentru sedinta viitoare va fi facuta de presedintele CJ. Consider ca daca mai ramanem aici, ne pierdem timpul, mai ales ca sedinta nu se plateste”, a spus cu ironie Florian Dinu.

Presedintele CJ, Vasile Mustatea a anuntat la randul sau ca miercuri, 7 mai va convoca o noua sedinta ordinara, cu aceleasi puncte pe ordinea de zi.

Asadar, primarii din judet vor trebui sa mai astepte pana cand consilierii judeteni liberali vor reusi sa ajunga la sedinta care sa limpezeasca apele… financiare cu care se confrunta comunitatile locale.