In sedinta de miercuri a Consiliului local al orasului Mihailesti, unul dintre proiecte onoreaza votul consilierilor: Proiect de hotarare pentru desemnarea handbalistei Florenta Ilie ca cetatean de onoare al localitatii.
Florenta Ilie, din orasul Mihailesti, este in lotul national feminin de handbal „Under 18”, cu care a adus handbalului romanesc titlul de Campioana Mondiala. Echipa Romaniei a devansat Germania in finala din Macedonia, cu scorul de 32 – 21!
„Desemnarea Florentei Ilie ca cetatean de onoare al orasului Mihailesti este un act firesc, un act de normalitate. Este modul autoritatilor locale de a le multumi celor care ne fac mandri sa spunem ca suntem romani, ca apartinem unei anumite comunitati”, ne-a declarat, modest, Mihai Dobre, primarul orasului Mihailesti.
