Transportul in comun din municipiu va fi scos la licitatie

Situatia financiara a societetii de transport in comun din Giurgiu – Tracum SA – este, de ani de zile, una de supravietuire. Lipsa de viziune a conducerii societatii, o gestionare dezastruoasa a situatiei, a dus societatea pe marginea prapastiei. Dupa doi ani in care s-au incercat diferite solutii, municipalitatea a hotarat sa concesioneze serviciul public de transport local.

„Am ajuns la concluzia ca societatea Tracum nu este interesata sa ofere conditii pentru calatori, angajatii si conducerea au o suparare ca sunt prea multi pensionari care calatoresc cu autobuzele si ca ar circula… gratis. Se uita un singur aspect: pentru pensionarii care circula gratis, municipalitatea plateste un miliard de lei pe luna… Daca nu erau acesti bani, societatea era desfiintata de mult…” a declarat primarul Barbu.

Asadar, pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu local de luna aceasta, va fi si un punct care va viza concesionarea transportului in comun de catre o firma privata interesata sa ofere conditii bune de calatorie si care sa optimizeze acest serviciu.