Va ceda Vasile Mustatea Teatrul Tudor Vianu catre municipalitate?

Intr-o recenta conferinta de presa, primarul Nicolae Barbu a declarat ca dupa semnarea contractului de finantare a lucrarilor de la Colegiul Ion Maiorescu, va face co adresa catre Consiliul Judetean, pentru ca institutia respectiva sa cedeze Teatrul catre Consiliul local Giurgiu.

„Sumele de bani destinate lucrarilor pentru Colegiul Ion Maiorescu, le voi redirectiona  pentru reabilitarea si modernizarea Teatrului. Am convingerea ca Primaria are sanse mai mari sa finanteze aceasta investitie, decat Consiliul Judetean. Mai mult de atat, Consiliul judetean nu are calitatea de a sustine o institutie de cultura care se adreseaza in proportie covarsitoare locuitorilor municipiului si mai putin locuitorilor din mediul rural.

Avem sursele de finantare  (N.R – cele care ar fi trebuit sa sustina lucrarile de la Colegiul Ion Maiorescu) si se pot demara procedurile legale pentru aceasta investitie… Stiu ca exista la CJ n proiect mai vechi de modernizare si reabilitare a Teatrului, pe care il putem reactualiza… Sper sa gasim intelegere, daca nu la presedintele CJ – Vasile Mustatea – macar la consilierii judeteni”, a declarat Nicolae Barbu.

Este laudabila initiativa edilului sef al municipiului, insa ramane de vazut daca Vasile Mustatea  va trece peste vanitate si va accesa la aceasta propunere.  In fond, mai sunt doi ani pana la alegerile din 2016, iar sala Teatrului era si este un loc bun pentru intalniri populare si… populiste, iar angajatii, atatia cati sunt, conteaza in contabilizarea voturilor si in promisiuni de loc de munca pentru potentiali sustinatori…