26 septembrie – bursa locurilor de munca pentru absolventi

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Giurgiu anunta persoanele interesate ca in data de 26 SEPTEMBRIE 2014 va avea loc bursa locurilor de munca pentru absolventi.

Bursa locurilor de munca pentru absolventi se va desfasura incepand cu ora 09:00, in mun. Giurgiu –  incinta Restaurantului “Miorita” si in orasul Bolintin Vale, la sediul Primariei din aceasta localitate.

BURSA LOCURILOR DE MUNCA  reprezinta o oportunitate pentru cei interesati de a cunoaste mai bine piata muncii, ofertele de locuri de munca, pentru a putea astfel sa aleaga un loc de munca  conform pregatirii lor profesionale sau  sa se (re)orienteze profesional spre ocupatii cu posibilitati mai mari de angajare pe termen mediu si lung.

Invitam persoanele interesate sa participle la aceasta actiune, avand astfel posiblitatea sa ia contact cu ceea ce se intampla pe piata muncii, sa vada ce meserii se cauta, cum se completeaza un CV si o scrisoare de intentie necesare angajarii, sa-si identifice un loc de munca, sa se informeze din materialele puse la dispozitie cu privire la serviciile oferite de agentiile de ocupare.

Agentii economici care vor participa la BURSA LOCURILOR DE MUNCA vor avea prilejul sa-si recruteze personalul direct, fara intermediari, in functie de cerintele concrete ale locului de munca oferit.

Totodata, agentii economici care incadreaza persoane din randul absolventilor beneficiaza de o serie de facilitati/subventii prevazute de Legea 76/2002, privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, precum si de faclitatile prevazute de legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca si de legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolventii de invatamant superior.

In perioada 01 iunie – 31 august 2014, la nivelul judetului Giurgiu au fost inregistrati  1.286 absolventi ai institutiilor de invatamant, procentul cel mai mare fiind al absolventilor de studii medii si profesionale.

Urmare a inregistrarii in baza de date ca absolvent, persoana respectiva poate beneficia gratuit de serviciile oferite de agentiile teritoriale pentru ocuparea fortei de munca:

–      informarea si consilierea profesionala;

–      medierea muncii;

–      formarea profesionala;

–      evaluarea si certificarea competentelor profesionale dobandite pe alte cai decat cele formale;

–       consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri;

–      completarea veniturilor salariale ale angajatilor;

–      stimularea mobilitatii fortei de munca.