Situatie inedita in Consiliul local Giurgiu: Velicu a venit cu „chef de vot”

velicu 11Sedinta de consiliu local de joi, pe langa faptul ca „a mers” foarte repede, a avut pe alocuri momente interesante, provocate de prezenta „la masa consilierilor” a lui Florin Velicu.

Acesta a intrat in sala de sedinte fluturand steagul alb al unui certificat de grefa, ce atesta ca hotararea prin care a fost exclus din CL a fost suspendata.

Desi secretarul Petre Rosu i-a explicat cat se poate de coerent ca „ezista” o problema, si anume aceea ca nimeni nu a cerut in instanta suspendarea hotararii prin care Gargarea a fost validat in locul lui Velicu. Iar acum, CL este in situatia de a avea un consilier in plus… „In aceste conditii, sedinta este statutara, avem in sala 21 de consilieri din 20…” a spus in gluma Petre Rosu.

Pana la rezolvarea situatiei in instanta, Petre Rosu le-a recomandat celor doi sa se abtina de la vot, astfel ca sedinta sa decurga legal si linistit.

velicu 2„Elementului perturbator”, Florin Velicu, i-a fost greu sa inteleaga acest apel al secretarului Primariei, si a facut ce stie mai bine in astfel de cazuri: scandal. Toti cei prezenti au inteles „cheful de vot” si pofta de a ridica mana a lui Velicu, astfel ca acesta, dupa ce si-a spus replicile s-a linistit singur… Si-a schimbat locul la masa consilierilor (din capul mesei, pe „laterala dreptei”) si a inceput sa faca giumbuslucuri – a aplaudat, a vociferat, a facut galerie unor luari de pozitie si, mai ales – a votat sau s-a abtinut la toate punctele de pe ordinea de zi.

Vis a vis de el, Gargarea Dumitru, in replica, a votat si el – fara sa tina cont de recomandarea secretarului Primariei – la toate punctele de pe ordinea de zi.

A fost ca un joc de copii – cine renunta primul…

Va reamintim ca Florin Velicu a fost exclus din PPDD pe motiv de insubordonare si nerespectare a liniei trasate de partid), dupa care s-a solicitat si vacantarea postului de consilier local pe care Velicu il ocupa.

In timpul producerii efectului OUG 55, Florin Velicu a fost reprimit in PPDD, a actionat in instanta hotararea de Consiliu Local si asteapta hotararea instantei. Acelasi lucru se intampla cu Marius Stanciu, care urmeaza aceleasi cai batucite de Florin Velicu…