Reactia la declaratiile lui Dumitru Beianu nu au intarziat sa apara. Presedintele PLR Giurgiu, Toma Petcu a declarat ca Beianu nu intelege prea bine ce s-a intamplat in municipiul Giurgiu – ca este cea mai drastica infrangere a PNL la nivel de resedinta de judet… Dupa ce la europarlamentare, organizatia municipala din Giurgiu a fost prima pe tara (cu un procent de 22%), acum, la cele doua tururi de scrutin (15% in turul I si 31% in turul II), organizatia lui Beianu a iesit ultimul pe tara…
„Am aflat ca prin ultimele sedinte pe care le mai fac la PNL, doomnul Beianu adopta decizii prin care spune ca nu o sa mai primeasca in partid anumiti oameni care au plecat la PLR – facand referire la mine, la Andrei Ovidiu, Adrian Chiran, Ionel Muscalu, Daniela Neagu, Badea Ionut si Gheorghe Gadea…
Mi se pare o prostie sa se adopte asa ceva intr-o sedinta, atata timp cat nimeni dintre cei nominalizati nu i-a solicitat vreodata sa se intoarca in PNL. Este, de asemenea, o prostie sa faci aceste declaratii cand ai iesit ultimul pe tara, cu un rezultat dezastruos, in loc sa-ti faci o analiza interna lucida…
Domnul Beianu sa isi aduca aminte bine cum a fost primit in partid si cine l-a adus, cine l-a pus presedinte… Regret, atat eu cat si colegii mei (Ionel Muscalu si Andrei Ovidiu) ca l-am pus presedinte pe Dumitru Beianu – pentru ca nu capacita nici 10% din sala… Din aceste motive, si multe altele, declaratiile lui Beianu mi se par degradante…
Daca vrem sa vedem ce forta are organizatia municipala a domniei sale, unita cu PDL, va spun ca liberalii au cu 4 membri mai putin in Biroul Municipal…
Daca vrea sa lucram pe ambitii, o sa imi fac o adeziune si ii arat ca peste vointa domniei sale o sa fiu primit in noul PNL… A doua zi imi dau demisia, dar vreau sa ii arat ca nu are niciun cuvant de spus nici macar in biroul pe care il conduce…
In concluzie, domnul Beianu poate sa stea linistit. Nu vine nimeni sa se inscrie in partidul lui si nici sa il ia… A inceput sa aiba obsesii ca Mustatea, ca vin oameni in partid sa il… fure…”, a declarat Toma Petcu.

sa nu uite MUSTATEA VASILE ca in anul 2012 datorita acestor ,,tradatori,, ,cum ii considera astazi,a ajuns in functia de PRESEDINTE AL CONSILIULUI JUDETEAN ,CE TUPEU POATE SA AIBA ACEST OM,APARE SI DA DANSUL LECTII DE MORALITATE,IMPREUNA CU DOMNUL BEIANU ,TRADATOR SI DANSUL LA RANDUL SAU VENIND DE LA PSD.CE SPECTACOL FAC LA CONFERINTE ACESTI OAMENI SCOSI DIN PALARIE,DAND LECTII DE MORALITATE (MAGICIANUL SI PACALICIUL].IN SCURT TIMP MAGICIANUL NICI EL NU O SA SE MAI VOTEZE,IAR PACALICIUL VA VISA CA ESTE PRIMAR.
Ce frumos ar fi ca orice politician traseist care pleaca de la un partid catre un altul sa aiba macar o perioada de proba de minimum 6 luni intro firma privata pe domeniul de pregatire al acestuia( ma tem ca putini vor fi acceptati) si sa nu fie primiti in noul partid fara o recomandare scrisa a firmei in care a lucrat vis-a-vis de competentele lui profesionale. Sa vedeti ce repede ramanem fara politicienii acestia care sunt super bogati in conditiile in care ei au lucrat numai la stat pe un salariu de nimic.
Oferta urgenta de locuri de munca! Aveti sansa de a castiga lejer bani legal , lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Va trimitem detalii dupa ce trimiteti textul „Info” la adresa de email:vioricaflorea53@gmail.com.
PLR – PNEURI LEPROASE REESAPATE.
U N S.H. PUPINCURIST AL PSD GIURGIU.
PLR -PET(C)URI LIBIDINOASE REFOLOSIBILE !
D E S E U R I U M A N E !
Domnule Petcu, aveti curajul sa vorbiti cand dumneavoastra nu sunteti un presedinte legitim al unui partid real. Afirmatia dvs este ca si cea a unui cetatean de rand, nu ai cum sa vorbesti din postura de conducator a ceva ce nu exista.Viata este foarte grea de inteles pentru unii si imi pare rau ca nu putem sa intelegem toti calea dreapta. Ati plecat din PNL din simplul motiv ca nu va placea in acest partid si la primul semnal tradati subtil. Tradarea este cel mai josnic si rusinos lucru pe care il poate face un om. Nu fiti cocos ca nu sunteti in postura in care trebuie si maine poimine va vad precum strutul cu capul in pamant.
bre nea petcule,ca lider judetean al unui micro partid ma mir ca ai curajul sa vii sa vorbesti,de vreme ce ai dezertat din pnl pentru a-i pupa la poponet pe comunistii psd…ma intreb cat va mai dura pana cand aceasta gasca de dezertori va face coada pentru a se reinscrie in pnl?!